Bashar al-Assad a cerut ajutorul ţărilor din cadrul BRICS pentru a „opri violenţa” din ţara sa

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a cerut la summitul BRICS, reunit la Durban, în Africa de Sud, să acţioneze pentru a "opri violenţa" în ţara sa şi pentru a pune capăt "suferinţei" poporului său, cauzată de sancţiunile internaţionale, relatează AFP.
Economica.net - mie, 27 mart. 2013, 13:44
Bashar al-Assad a cerut ajutorul ţărilor din cadrul BRICS pentru a

„Îndemn liderii din cadrul BRICS să lucreze împreună pentru a opri imediat violenţa în Siria, cu scopul de a garanta succesul soluţiei politice. Aceasta necesită o voinţă internaţională clară de a seca sursele terorismului, de a opri finanţarea şi înarmarea sa”, scrie el într-o scrisoare trimisă miercuri omologului sud-african Jacob Zuma, care prezidează summitul.

„Voi cei care încercaţi să aduceţi pacea, securitatea şi justiţia în lumea tulbure de astăzi, depuneţi toate eforturile pentru a curma suferinţa poporului sirian, cauzată de sancţiuni economice nedrepte, contrare legilor internaţionale şi care afectează în mod direct viaţa şi nevoile cotidiene ale cetăţenilor noştri”, adaugă el, potrivit textului publicat de agenţia oficială Sana.

Ţările emergente din grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) s-au abţinut de la votarea rezoluţiei Consiliului de Securitate (al ONU) privind intervenţia în Libia.

„Eu vă exprim aspiraţia poporului sirian de a lucra cu ţările BRICS ca o forţă corectă care încearcă să aducă pacea, securitatea şi cooperarea între ţări, departe de hegemonia şi nedreptatea impuse popoarelor şi naţiunilor noastre de decenii”, adaugă Bashar al-Assad.

„Voi sunteţi o speranţă pentru popoarele oprimate care suferă intervenţii externe împotriva intereselor acestor popoare”, spune el, cu referire la sancţiunile şi ajutorul adus rebeliunii de Statele Unite şi ţările occidentale.

Conflictul sirian s-a soldat cu peste 70.000 de morţi şi aproximativ un milion de refugiaţi, potrivit ONU.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...