Bashar al-Assad recunoaşte că Siria deţine arme chimice şi susţine că le va distruge

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a recunoscut că ţara sa deţine arme chimice şi a asigurat că acest arsenal va fi distrus, într-un interviu pentru televiziunea americană FoxNews difuzat miercuri seară, transmite AFP.
Economica.net - J, 19 sept. 2013, 05:52
Bashar al-Assad recunoaşte că Siria deţine arme chimice şi susţine că le va distruge

Assad, al cărui interviu a fost realizat marţi la Damasc, a declarat că această operaţiune va costa „un miliard de dolari” şi va dura cel puţin un an.

Preşedintele sirian a recunoscut că „prin aderarea săptămâna trecută la un tratat internaţional privind armele chimice”, Siria şi-a dat acordul „pentru a se debarasa de aceste arme, pentru a le distruge”.

„Cred că este o operaţiune foarte complicată din punct de vedere tehnic. Va necesita mulţi bani, în jur de un miliard” de dolari.

Distrugerea va respecta „un anumit calendar (…) va fi nevoie de un an, mai mult sau mai puţin”, a declarat Assad.

Te-ar mai putea interesa și
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Catastrofa aviatică din India. Există un supraviețuitor al avionului Boeing 787 Dreamliner prăbușit în orașul Ahmedabad
Peste 290 de persoane, de la bordul avionului dar şi de la sol, au murit în catastrofa aviatică produsă joi în oraşul indian Ahmedabad, dar un pasager cetăţean britanic, de origine indiană,......
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Italia injectează mai mulți bani în oțelăria Ilva, înainte de a-i găsi un cumpărător
Guvernul italian a alocat joi 200 de milioane de euro pentru a menţine pe linia de plutire oţelăria Acciaierie d'Italia ...
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing – surse Reuters
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide ...
Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au sugerat preţuri minime pentru exporturile către ...
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni pe care Bruxelles-ul vrea să-l impună Moscovei
Peter Szijjarto anunță că Ungaria va purta o mare bătălie în zilele următoare împotriva noului pachet de sancțiuni ...
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anticipat joi "o mare bătălie" în interiorul Uniunii Europene cu privire ...