Bashar al-Assad: suntem pe drumul spre victorie

Economica.net
08 01. 2017
bashar_al_assad_37806800

După ani de lupte înverşunate, regimul sirian a anunţat la 22 decembrie că a preluat controlul total asupra Alepului, al doilea oraş ca mărime din ţară, unde zona de est era un fief al rebelilor.

„Este un moment critic în acest război şi suntem pe drumul spre victorie”, a declarat Bashar al-Assad în acest prim interviu acordat unor media franceze după cucerirea Alepului, difuzat la postul de radio RTL, canalul de televiziune LCP, precum şi la postul de radio şi televiziune France info.

„Nu considerăm asta o victorie, pentru că o victorie va fi atunci când vom elimina toţi teroriştii”, a adăugat preşedintele sirian în limba engleză.

Întrebat în legătură cu grelele bombardamente care au devastat oraşul şi au făcut numeroase victime, inclusiv printre civili, Bashar al-Assad a afirmat că, „uneori, acesta este preţul care trebuie plătit”.

„Bineînţeles că este dureros pentru noi, sirienii, să vedem o parte din ţară distrusă, precum şi o baie de sânge”, dar „nu am auzit niciodată vorbindu-se în istorie despre un război bun (…) Toate războaiele sunt rele”, a subliniat şeful statului sirian.

„Problema este cum să îi eliberăm pe civili de terorişti”, a continuat el. Regimul de la Damasc consideră teroriste toate grupările opoziţiei care luptă împotriva sa.

„Este mai bine să îi lăsăm sub puterea lor, cu toate decapitările, execuţiile? (…) Nu, trebuie să îi eliberăm (…) şi, uneori, acesta este preţul care trebuie plătit”, a adăugat Bashar al-Assad.

Alte fragmente din acest interviu urmează să fie difuzate luni dimineaţă.

Un armistiţiu, respectat în general, a fost decretat pe 30 decembrie în Siria. El trebuie să deschidă calea spre negocieri de pace, prevăzute să aibă loc în ianuarie în capitala Kazahstanului, Astana.

Declanşat în martie 2011 de represiunea manifestanţilor pro democraţie, conflictul din Siria a devenit extrem de complex odată cu intervenţia străină şi ascensiunea în putere a jihadiştilor. Războiul a făcut peste 310.000 de morţi şi a aruncat pe drumuri milioane de persoane.