BAT: E nevoie de colaborarea tuturor părților interesate de reducerea riscurilor asociate fumatului
În discursul său de la primul Forum Global privind Tutunul și Nicotina (Global Tobacco and Nicotine Forum) organizat virtual, Kingsley Wheaton a subliniat progresele pe care BAT, cea mai mare companie globală de produse din tutun și nicotină, le face în transformarea modelului de business și în atingerea obiectivului de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow) – prin reducerea impactului afacerii asupra sănătății. A evidențiat, de asemenea, faptul că eforturile susținute în domeniile inovației, transformării și sustenabilității contribuie la accelerarea acestei transformări.
Subliniind rolul pozitiv pe care îl pot și ar trebui să-l joace expertiza și știința din industrie, Wheaton a prezentat un cadru în cinci pași pentru accelerarea progresului către politici publice eficiente de reducere a riscurilor asociate fumatului:
1. O abordare bazată pe dovezi – care să permită științei să stea la baza unei alegeri informate a consumatorilor, bazate pe calitate și încredere
2. Reglementare proporțională – astfel ca potențialul de risc rezultat în urma cercetărilor și dovezilor științifice să fie înțeles și diferențiat în ghidarea politicii de reglementare
3. Libertatea inovației – asigurarea cadrului necesar pentru evoluția produselor astfel încât acestea să răspundă așteptărilor consumatorilor
4. Implicare, dialog și comunicare – asigurarea cadrului necesar pentru ca autoritățile de reglementare și consumatorii să poată lua decizii corect informate
5. Libertăți de marketing responsabile – care să faciliteze accelerarea schimbării opțiunilor consumatorilor de la produse clasice către produse fără ardere
Kingsley Wheaton, Directorul de marketing al BAT, a declarat:
„La BAT, inovația și cercetările științifice orientate spre consumator sunt esențiale pentru realizarea obiectivului nostru de a dezvolta un viitor mai bun. Ne propunem să reducem impactul afacerii noastre asupra sănătății, oferind consumatorilor o gamă largă de produse cu potențial de risc redus.
Credem că o abordare care vizează mai multe categorii de produse, precum țigări electronice, produse care încălzesc tutunul și produse moderne de nicotină pentru uz oral, este cel mai eficient mod de a răspunde preferințelor diverse ale consumatorilor adulți din întreaga lume.
Suntem mândri de progresul nostru. Avem deja aproape 12 milioane de utilizatori ai produselor noastre fără ardere, ceea ce dovedește că suntem pe drumul cel bun pentru a ne atinge obiectivul de a avea, până în 2030, 50 de milioane de consumatori de produse cu potențial de risc redus, deoarece nu ard tutunul.
Cu toate acestea, accelerarea deciziei fumătorilor de a opta pentru alternative cu potențial de risc redus nu poate fi determinată doar de către industria tutunului. Avem nevoie de un loc la masa discuțiilor privind reducerea riscurilor asociate fumatului, pentru a dezbate aceste probleme direct și deschis cu toate părțile interesate – autorități de reglementare și profesioniștii din domeniul sănătății publice, deopotrivă. Doar prin eforturi comune putem dezvolta soluții de reglementare eficiente, care să permită consumatorilor o alegere reală, în timp ce servesc în continuare obiectivelor de sănătate publică în ceea ce privește consumul de tutun”.
Despre British American Tobacco
British American Tobacco (BAT) face parte dintre cele mai mari companii globale din industria bunurilor de larg consum, fiind înființată în 1902. Scopul BAT este de a construi un viitor mai bun prin reducerea impactului afacerii noastre asupra sănătății, oferind consumatorilor o gamă de produse plăcute și cu un potențial de risc redus. Compania a anunțat obiectivul de creștere a numărului consumatorilor de produse fără ardere de la 11 milioane la 50 milioane până în 2030 și de a obține venituri de cel puțin 5 miliarde de lire sterline din categoriile noi până în 2025.