Bătaie în parlamentul ucrainean, după interzicerea utilizării forţei împotriva manifestanţilor
El a făcut o declaraţie în acest sens imediat după deschiderea şedinţei în plen, arătându-le deputaţilor documentul şi semnătura sa pe el. Anunţul a fost întâmpinat cu aplauze.
Înainte de începerea sesiunii, parlamentarii au păstrat un minut de reculegere în memoria celor ucişi în confruntările din timpul demonstraţiilor în masă.
În seara zilei de joi, Rada Supremă – de fapt, facţiunile de opoziţie, deputaţii independenţi şi doar câţiva membri ai comuniştilor şi Partidului Regiunilor, care deţine majoritatea în parlament – a condamnat acţiunile în forţă ale poliţiei, care au condus la pierderea de vieţi omeneşti, şi a interzis desfăşurarea ‘operaţiunii antiteroriste’, anunţate miercuri de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).
Pentru o rezoluţie în acest sens au votat 236 de deputaţi din cei 238 înregistraţi în sala de şedinţe joi seara.
Potrivit acestui text, SBU, Ministerul de Interne şi alte organizaţii paramilitare trebuie ‘să înceteze imediat folosirea forţei împotriva cetăţenilor din Ucraina’.
Imediat după aceasta, preşedintelui parlamentului a anunţat o pauză în activitatea Radei Supreme până la ora locală 16.00. Parlamentari ai opoziţiei au generat o încăierare cu deputaţi ai puterii, opunându-se întreruperii lucrărilor parlamentului până după prânz.
‘Ruşine!’, au strigat unii dintre ei şi au mers către prezidiu şi tribuna Radei. La microfon s-au auzit cuvinte grele, producându-se şi o încăierare în care au fost implicaţi deputaţii Serghei Paşinski (Batkivşcina) şi Nestor Şufrici (Partidul Regiunilor). Nici joi seara nu a putut fi evitată încăierarea între opoziţie şi putere în cadrul legislativului.
Între timp, parlamentarii puterii fug din Ucraina, luând cu ei familiile şi averea. Numai în decurs de o oră, joi seara, din terminalul VIP al aeroportului Julian au decolat opt chartere şi încă două urmau să plece spre Zurich şi Munchen, potrivit presei apropiate opoziţiei. Informaţiile însă sunt greu de verificat.
Informaţia că preşedintele parlamentului Vladimir Râbak ar fi părăsit deja ţara, împreună cu familia, nu s-a confirmat. După cum s-a putut vedea, el prezidează vineri reuniunea parlamentului de la Kiev.