Modernizarea transportului public din Tîrgu Mureş, afacere turcească. Licitaţia pentru 41 de autobuze, disputată între Anadolu, Otokar şi BMC

16 02. 2020
otokar7_78839800

Otokar şi BMC Truck & Bus au depus pe 5 februarie contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţioanare a Contestaţiilor (CNSC). Asta după ce anterior au fost excluşi din licitaţia pentru 41 de autobuze în Tîrgu Mureş şi a fost declarată câştigătoare oferta Anadolu Automobil Rom.

Otokar, producătorul autobuzelor care circulă şi în Capitală, cere anularea raportului Primăriei Tîrgu Mureş din 23 ianuarie, prin care oferta sa a fost declarată neconformă iar oferta Anadolu Automobil Rom a fost declarată câştigătoare. În plus, solicită reevaluarea ofertei sale şi, în subsidiar, dacă nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere, să fie anulată licitaţia.

Turcii de la Otokar susţin că din cele şase oferte depuse la licitaţia din Tîrgu Mureş, doar oferta Anadolu a fost admisă. Asta deşi oferta Anadolu (37,19 milioane de lei) este mai mare faţă de cea a Otokar.

BMC Truck & Bus a cerut la rândul său suspendarea licitaţiei până la soluţionarea contestaţiei, precum şi anularea rapoartelor prin care oferta sa a fost considerată inacceptabilă şi neconformă, iar cea a Anadolu a fost declarată câştigătoare. Mai mult, şi această companie cu acţionariat turcesc şi sediul la Ciorogârla, susţine că oferta sa e mai bună decât cea a turcilor desemnaţi câştigători.

Rămâne de văzut care va fi deznodământul bătăliei turcilor şi dacă Primăria Tîrgu Mureş va reuşi de data aceasta să cumpere autobuze noi, după ce a eşuat de două ori până acum.

Amintim că Primăria Tîrgu Mureş a primit şase oferte la licitaţia pentru 41 de autobuze diesel Euro 6. Oraşul din Ardeal a lansat pe 8 septembrie licitaţia pentru autobuzele diesel noi, valoarea estimate a contractului fiind de 42,66 milioane de lei.

Cele 41 de autobuze vor avea podea joasă, motor Euro 6, trei uşi duble, 12 metri lungime şi capacitate de minim 105 călători. De asemenea, vor fi dotate cu rampă acces persoane cu dizabilităţi, aer condiţionat, cutie de viteze automată, sistem de supraveghere şi sistem de informare a călătorilor.