Bătrânul avion de spionaj american U-2 este mai eficient decât cea mai nouă dronă

Vechiul avion de spionaj de tip U-2, care a intrat în funcţiune la sfârşitul anilor '50, va continua să zboare până în 2025, deoarece avionul fără pilot care trebuia să-l înlocuiască nu este considerat la fel de eficient, a anunţat luni Pentagonul.
Economica.net - mar, 14 feb. 2012, 09:22

În vânătoarea de economii lansată de Departamentul Apărării, U-2 se dovedeşte mai ieftin decât cea de-a treia versiune a avionului fără pilot Global Hawk, versiunea Block 30, care trebuia să-l înlocuiască înainte de 2015.

Pentagonul a anulat la sfârşitul lui ianuarie achiziţionarea a 18 aparate Global Hawk Block 30 şi a anunţat luni „prelungirea operaţiunilor U-2 până în anul fiscal 2025”.

Avionul „Global Hawk Block 30 promitea mult la început, urmând să înlocuiască U-2 pentru un cost mai mic”, a explicat generalul Larry Spencer, responsabil cu probleme bugetare al Pentagonului.

Avioanele Global Hawk şi U-2 sunt aparate de recunoaştere care zboară la altitudine mare. Ele pot fi echipate cu mijloace de spionaj electronic şi imagistică, chiar dacă U-2 nu poate zbura cu ambele mijloace deodată.

„Capturile sunt echivalente pentru ambele aparate, dar capacităţile de imagine ale U-2 sunt mult superioare”, a afirmat generalul Spencer.

Camera aparatului U-2 este considerată capabilă să descopere camuflajele inamice.

Perfecţionările necesare vor oferi aceleaşi capacităţi avionului fără pilot abia spre anul 2020, pentru un „cost prohibitiv”, conform acestuia.

Costul unei ore de zbor a aparatului U-2 este de 31.000 de dolari, cu 4.000 de dolari mai mic decât pentru un Global Hawk, deşi avionul fără pilot are o durabilitate mai mare decât cea a unui pilot.

Avionul de spionaj şi-a început misiunile de recunoaştere deasupra Uniunii Sovietice în 1956 şi a provocat un incident internaţional în 1960, când aparatul U-2 pilotat de Gary Powers a fost doborât deasupra teritoriului sovietic.

Tot un U-2 a descoperit instalarea rachetelor nucleare sovietice în Cuba în octombrie 1962.

Avioanele aflate încă în serviciu, al căror număr nu a fost menţionat de Forţele aeriene, au fost construite în anii ’80. O nouă versiune a avionului fără pilot Global Hawk, Block 40, rămâne în prezent în fază de proiectare şi urmează să înceapă testele operative în 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...