UPDATE Bayer cumpără Monsanto pentru 66 miliarde de dolari

Economica.net
14 09. 2016
bayer2409_39106700

Bayer devine astfel cel mai mare producător de seminţe şi pesticide agricole la nivel global, pe lângă afacerile separate ale grupului în industria chimică şi pe piaţa medicamentelor, unde comercializează inclusiv aspirină. Monsanto se numără şi printre principalii promotori ai folosirii organismelor modificate genetic în alimentaţie.

Semnarea acordului a fost transmisă pe surse de presa internaţională şi apare, printre altele, pe paginile Reuters, Bloomberg şi BBC.

Valoarea tranzacţiei ar fi de 66 miliarde de dolari, inclusiv datoriile de 9,3 miliarde de dolari ale Monsanto. Negocierile dintre cele două companii au apărut prima dată în presă în prima parte a anului, în martie.

Tranzacţia include o clauză de 2 miliarde de dolari pentru cazul în care fuziunea va fi denunţată din cauza opoziţiei autorităţilor pentru concurenţă. În urma preluării Monsanto, Bayer va controla peste 25% din piaţa mondială de seminţe şi pesticide agricole.

Ar fi cea mai mare preluare efectuată vreodată de o companie germană şi cea mai mare tranzacţie cash realizată la nivel mondial.

Piaţa seminţelor şi pesticidelor agricole traversează o perioadă de consolidare, sub presiunea scăderii preţurilor şi rolului tot mai mare jucat de reţelele globale de distribuţie, puternic eficientizate, în asigurarea profitabilităţii.

China National Chemical Corp. a încheiat în luna februarie a acestui an un acord pentru preluarea grupului elveţian Syngenta, iar companiile americane DuPont şi Dow Chemical vor să fuzioneze.

Grupul Bayer este cunoscut publicului larg mai ales datorită diviziei de farmaceutice, având în portofoliu mărci precum Aspirin, Bepanthen/Bepanthol, Claritin, Redoxon sau Supradyn.