BBC anunţă măsuri de restructurare. Peste 1.000 de posturi vor fi desfiinţate
‘Potrivit estimărilor, taxa de licenţă pentru perioada 2016-2017 va aduce cu 150 de milioane de lire mai puţin faţă de suma care fusese prevăzută în 2011. Oamenii urmăresc tot mai mult programele online pe dispozitivele lor mobile. Numărul locuinţelor care posedă un televizor a scăzut’, a declarat Tony Hall, directorul general al grupului BBC.
Fiecare gospodărie din Marea Britanie care are un televizor trebuie să plătească 145,50 de lire sterline pe an (184 de euro) pentru serviciul public al BBC, care a fost fondat în 1922, conform DPA.
În ultimii ani, BBC a eliminat deja mii de locuri de muncă, în cadrul unui plan de economii de 800 de milioane de lire sterline început în 2010.
Cele peste 1.000 de noi posturi care urmează să fie desfiinţate reprezintă aproximativ 6% din cei peste 16.600 de angajaţi câţi are în prezent acest trust. Vor fi vizate în special posturi de management, din considerente de economie şi ‘simplificare’. Mai multe divizii vor fi unificate şi vor fi simplificate procedurile de funcţionare ale grupului între departamentele profesionale dedicate jurnalismului şi cele care vizează activităţi noneditoriale precum marketing, resurse umane, financiar, juridic şi relaţii publice şi comunicare.
Directorul general Tony Hall speră ca prin măsurile de restructurare grupul BBC să reuşească să economisească cel puţin 50 de milioane de lire anual, potrivit publicaţiei Business Insider