BBC: Vettel la Ferrari din 2014. Scuderia şi Red Bull neagă

Dublul campion mondial şi liderul la zi al ierarhiei piloţilor, Sebastian Vettel, ar urma să treacă din 2014 la Ferrari, a anunţat, luni, BBC, însă atât scuderia de la Maranello cât şi actuala echipă a germanului, Red Bull, au negat această informaţie.
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 13:27
BBC: Vettel la Ferrari din 2014. Scuderia şi Red Bull neagă

BBC susţine că Vettel, 25 de ani, ar fi încheiat deja un precontract cu Ferrari, care ar avea prioritate, astfel, în a-l angaja pe pilotul german în 2014. Până atunci, Ferrari ar urma să-i prelungească înţelegerea lui Felipe Massa, scadentă la finalul sezonului acesta, astfel că brazilianul ar continua şi în 2013 să facă echipă cu spaniolul Fernando Alonso, vedeta incontestabilă a echipei.

Primii care au reacţionat la aceste informaţii au fost cei de la Red Bull, managerul Cristian Horner precizând că „fără urmă de îndoială, Sebastian Vettel va face parte din echipă în 2014”. Horner a adăugat că Vettel are contract cu Red Bull până la finalul anului 2014.

De asemenea, Ferrari a dezminţit angajarea lui Vettel, prin vocea preşedintelui său, Luca di Montezemolo, care a afirmat că nu îşi doreşte o rivalitate în cadrul echipei.

„Astăzi, problema nu o reprezintă piloţii. Şi nu vreau doi cocoşi în acelaşi coteţ de găini, ci vreau doi piloţi care să lupte pentru Ferrari, nu pentru ei. Nu vreau probleme şi rivalităţi, cum nu le-am avut între Schumacher şi Irvine, între Schumacher şi Barrichello, între Alonso şi Massa sau între Massa şi Schumacher sau Massa şi Raikkonen”, a spus Montezemolo la Radio Rai, potrivit autosport.com.

Fernando Alonso, el însuşi dublu campion mondial de Formula 1, în 2005 şi 2006, nu pare a agrea un coechipier de talia lui Vettel, preferând colegi care să îndeplinească rolul de „locotenenţi”. Obişnuit să fie vioara întâi la echipa din care face parte, pilotul în vârstă de 31 de ani a avut un sezon plin de scandaluri şi intrigi în 2007, când a concurat la McLaren-Mercedes, unde a fost coechipier cu britanicul Lewis Hamilton, o stea în ascensiune atunci. Alonso a părăsit McLaren la finalul acelui sezon, trecând la Ferrari, unde Massa a îndeplinit rolul dorit de spaniol. Mai mult, Alonso ar avea un cuvânt greu de spus în alegerea celui de-al doilea pilot al scuderiei şi presa internaţională a speculat că el ar fi blocat angajarea lui Hamilton la Ferrari la începutul acestui an.

Deşi nu a beneficiat de un monopost performant, Alonso a condus clasamentul piloţilor multă vreme în acest an, el pierzându-şi poziţia după ce Vettel a obţinut trei victorii consecutive în ultimele trei etape ale CM de Formula 1. În acest moment, avansul germanului faţă de Alonso în clasamentul piloţilor este de şase puncte, când mai sunt de disputat patru curse.

Te-ar mai putea interesa și
Cu cât s-au scumpit ouăle în UE
Cu cât s-au scumpit ouăle în UE
Preţul ouălor în Uniunea Europeană era, în medie, cu 6,7% mai mare în luna martie 2025 decât în luna martie 2024, arată datele publicate joi de Eurostat....
Cozonaci cu 21 de E-uri și la prețuri uriașe în comerț
Cozonaci cu 21 de E-uri și la prețuri uriașe în comerț
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a analizat peste 20 de sortimente de cozonaci din marile lanțuri ...
Volkswagen intră în hora producătorilor auto, care oferă avantaje cumpărătorilor din acest moment în SUA
Volkswagen intră în hora producătorilor auto, care oferă avantaje cumpărătorilor din acest moment în SUA
Volkswagen a confirmat că se alătură grupului în creștere de producători auto care se angajează să mențină prețurile ...
Cehia a renunţat complet la petrolul din Rusia pentru prima dată în istoria naţiunii, după finalizarea lucrărilor de la oleoductul Transalpine Pipeline (TAL)
Cehia a renunţat complet la petrolul din Rusia pentru prima dată în istoria naţiunii, după finalizarea lucrărilor de ...
Cehia a devenit complet independentă de livrările de petrol rusesc, pentru prima dată în istorie, au anunţat joi oficialii ...