BCE a majorat la 78,9 miliarde de euro finanţarea de urgenţă pentru băncile din Grecia

Banca Centrală Europeană a majorat plafonul liniei de finanţare de urgenţă (ELA), destinată creditorilor eleni, cu două miliarde de euro, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - J, 07 mai 2015, 07:09
BCE a majorat la 78,9 miliarde de euro finanţarea de urgenţă pentru băncile din Grecia

Băncile din Grecia pot accesa acum fonduri totale de 78,9 miliarde de euro. Capitalul tampon de lichiditate s-a menţinut la aproximativ trei miliarde de euro, astfel încât Banca Centrală a Greciei şi BCE să poată reacţiona în caz de urgenţă, scrie Agerpres.

Din cauza temerilor privind ieşirea Greciei din zona euro (Grexit), persoanele fizice şi juridice şi-au retras banii din bănci, înregistrându-se în februarie cel mai scăzut nivel al depozitelor bancare din 2005, ceea ce a forţat băncile elene să devină dependente de finanţarea de urgenţă (ELA) de la Banca Centrală a Greciei.

Miercuri, BCE a majorat plafonul liniei de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni cu 1,4 miliarde de euro. Băncile din Grecia pot accesa acum fonduri totale de 76,9 miliarde de euro. Capitalul tampon de lichiditate s-a menţinut la aproximativ trei miliarde de euro, astfel încât Banca Centrală a Greciei şi BCE să poată reacţiona în caz de urgenţă.

La începutul acestui an, BCE a încetat să mai accepte obligaţiuni greceşti drept garanţii pentru creditele acordate băncilor comerciale, ceea ce înseamnă că sarcina finanţării băncilor greceşti a căzut pe Banca Centrală a Greciei. Cu toate acestea, BCE păstrează controlul, în condiţiile în care împrumuturile de care băncile greceşti pot beneficia prin intermediul finanţării de urgenţă (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

În mod normal, băncile greceşti îşi asigură necesităţile de lichiditate de la Banca Centrală Europeană (BCE), însă creşterea retragerilor de depozite, după rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, le-a afectat lichiditatea. Finanţarea oferită de ELA este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...