BCE a menţinut dobânda cheie la nivelul minim record de 0,05%

Economica.net
03 06. 2015
euro_bani_moneda__56789_18840500

De asemenea, BCE a decis, joi, să menţină nemodificată şi dobânda la facilitatea de creditare marginală, la 0,30%, precum şi dobânda la depozite, la minus 0,20%, scrie Agerpres.

Atenţia analiştilor, care nu se aşteptau ca BCE să modifice costul creditului în zona euro, este îndreptată spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 12,30 GMT, pentru indicii cu privire la o eventuală modificare a programului de relaxare cantitativă demarat de BCE.

Pentru a stimula creşterea economiei zonei euro, BCE a anunţat că, începând din luna martie, va achiziţiona lunar obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro. Liderii BCE intenţionează să deruleze acest program până în luna septembrie 2016 sau până când rata anuală a inflaţiei va reveni în apropierea obiectivului ţintă de 2%.

În luna mai a acestui an, rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat peste aşteptări, până la 0,3%, de la nivelul zero în aprilie.