BCE a menţinut dobânda de bază la nivelul minim record de 0,05%
De asemenea, BCE a decis, joi, să menţină nemodificată şi dobânda la facilitatea de creditare marginală, la 0,30%, precum şi dobânda la depozite, la minus 0,20%.
Atenţia analiştilor, care se aşteptau ca BCE să nu modifice costul creditului în zona euro, se îndreaptă acum spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 12,30 GMT.
Conferinţa de presă a BCE va avea loc joi în oraşul La Valetta (Malta). În mod tradiţional, de două ori pe an BCE organizează reuniunile de politică monetară în capitala unei ţări membre a uniunii monetare şi nu la sediul de la Frankfurt al instituţiei.