BCE a redus dobânzile pentru a patra oară în acest an

Banca Centrală Europeană (BCE) a redus joi dobânzile cu 25 puncte de bază, pentru a patra oară în acest an şi în linie cu estimările, în contextul în care economia zonei euro încetineşte iar turbulenţele politice din Franţa şi Germania creează îngrijorări, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 12 dec. 2024, 17:33
BCE a redus dobânzile pentru a patra oară în acest an

Începând cu data de 18 decembrie, rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi redusă la 3%, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,15% şi, respectiv, 3,40%, a decis joi Consiliul guvernatorilor BCE.

De asemenea, oficialii BCE au indicat că sunt posibili noi reduceri, renunţând în comunicat la expresia „menţinem dobânzile la un nivel suficient de restrictiv”, un jargon economic pentru un nivel al dobânzii care afectează creşterea economiei.

„Condiţiile financiare se atenuează, după ce recentele reduceri graduale ale dobânzilor au făcut noile împrumuturi mai puţin scumpe pentru firme şi gospodării. Dar continuă înăsprirea condiţiilor financiare, deoarece politica monetară rămâne restrictivă şi precedentele majorări de dobânzi încă au efect asupra creditării”, se arată în comunicatul dat publicităţii la finalul reuniunii Consiliului guvernatorilor instituţiei de la Frankfurt.

În general, economiştii apreciază că o politică monetară restrictivă are un efect neutru, nici nu alimentează şi nici nu afectează creşterea, la un nivel între 2% şi 2,5%.

De asemenea, BCE a confirmat că luna aceasta nu va mai cumpăra bonduri în cadrul programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (PEPP).

Potrivit unei estimări preliminare publicate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 2,3% în luna noiembrie 2024, de la un nivel de 2% în octombrie. Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas neschimbată la 2,7%, nivel la care se situează începând din luna septembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Analiştii estimează că cea de-a patra reducere a costului creditului decisă de BCE începând din luna iunie a acestui an va amplifica tendinţa de relaxare a politicii monetare, după o perioadă de înăsprire în contextul inflaţiei ridicate, care a fost provocată de războiul din Ucraina şi relansarea post-Covid.

Te-ar mai putea interesa și
Dumitru Costin (BNS): România trebuie să folosească mecanisme compensatorii pentru înzestrarea armatei. Cumpăr de la tine, investeşti în economia mea
Dumitru Costin (BNS): România trebuie să folosească mecanisme compensatorii pentru înzestrarea armatei. Cumpăr de la ...
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, joi, că România trebuie să folosească mecanismele compensatorii în privinţa creşterii cheltuielilor publice din PIB......
Forbes: Averea lui Elon Musk a depășit 400 de miliarde de dolari
Forbes: Averea lui Elon Musk a depășit 400 de miliarde de dolari
Averea netă a lui Elon Musk a depăşit joi 400 miliarde de dolari, conform listei miliardarilor întocmită de revista ...
APIA a autorizat la plată peste 108 milioane de euro pentru plățile aferente anului 2024
APIA a autorizat la plată peste 108 milioane de euro pentru plățile aferente anului 2024
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 - 12 decembrie, suma ...
Achiziția About You de către Zalando
Achiziția About You de către Zalando
Ce înseamnă această tranzacție pentru piața locală de e-commerce și regiune? Achiziția About You de către Zalando ...