BCE ar putea cumpăra aur pentru a stimula inflaţia în zona euro
În luna octombrie 2014 rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 0,4%, mult sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE, iar instituţia a anunţat anterior că este pregătită să adopte noi măsuri neconvenţionale pentru a contracara o perioadă prelungită de inflaţie scăzută, scrie Agerpres.
Comentând opţiunile neconvenţionale care stau la dispoziţia BCE, Mersch a afirmat: ‘teoretic, acestea ar putea include achiziţionarea de titluri de stat şi alte active precum aur sau acţiuni’. ‘Fiecare achiziţie de obligaţiuni, sau metal preţios sau valută creşte în mod natural riscul pentru cumpărător’, a adăugat însă Mersch.
Cu toate acestea, Mersch a respins posibilitatea unor achiziţii iminente de obligaţiuni suverane de către BCE apreciind că gardienii euro trebuie să aştepte să vadă care sunt efectele achiziţiilor de obligaţiuni din sectorul privat demarate recent. ‘Nu a trecut nicio lună de când am început să cumpărăm obligaţiuni garantate. Vom demara în curând achiziţia de obligaţiuni garantate prin active. Este esenţial să aşteptăm să vedem cum evoluează aceste programe’, a spus Mersch.
De asemenea, Yves Mersch a atras atenţia faţă de tendinţa de a compara BCE cu Rezerva Federală americană, o bancă centrală care a făcut din achiziţia de obligaţiuni guvernamentale principalul său instrument de combatere a crizei. ‘Economia Europei este una bazată în principal de bănci, ceea ce nu este cazul în SUA unde firmele tind să se finanţeze singure utilizând pieţele de capital’ a spus Yves Mersch.