BCE avertizează că 30% din creditele acordate de bănci sunt expuse riscurilor din cauza schimbărilor climatice

Băncile din zona euro se confruntă cu potenţiale pericole cauzate de schimbările climatice, cum ar fi inundaţiile şi seceta, de până la o treime din creditele pe care le-au acordat companiilor, cei mai expuşi fiind creditorii din Grecia, Portugalia şi Spania, se arată într-un studiu publicat luni de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 17 mai 2021, 21:48
BCE avertizează că 30% din creditele acordate de bănci sunt expuse riscurilor din cauza schimbărilor climatice

Studiul BCE face parte dintr-o analiză mai amplă a riscurilor cu care se confruntă sectorul financiar din cauza schimbărilor climatice, un subiect de importanţă crescută pentru economie şi politica monetară.

Rezultatele arată că aproximativ 30% din portofoliul de împrumuturi corporate ale băncilor din zona euro este expus la afaceri situate în zone unde există risc de inundaţii, secetă, căldură extremă, incendii sau creşterea nivelului mării.

„Aceste evoluţii devin din ce în ce mai relevante dacă emisiile nu sunt efectiv reduse pe termen lung, iar firmele şi economiile nu reuşesc să se adapteze schimbărilor climatice”, apreciază BCE.

În timp ce 18% dintre firmele din sudul Europei sunt extrem de expuse la căldura extremă, incendii şi deficit de apă, băncile din acele ţări sunt cel mai expuse schimbărilor climatice.

Aproximativ 80% din băncile din Grecia şi 40% din Portugalia şi Spania sunt expuse la multiple riscuri, arată rezultatele studiului.

Doar o treime din pierderile economice legate de climă din zona euro sunt asigurate, procentul scăzând la 12% în sudul Europei, susţine BCE, citând datele Eurostat şi NatCatSERVICE.

Anul acesta, Banca Centrală Europeană a înfiinţat un centru de expertiză dedicat schimbărilor climatice, care va consilia BCE cum să încorporeze aspectele ce ţin de mediu în politica monetară şi supervizarea bancară. Aproximativ 12 persoane vor lucra în noul centru, care va colabora cu echipele existente în interiorul BCE.

„Am decis să înfiinţăm un nou centru dedicat schimbărilor climatice pentru a aduce laolaltă mai eficient diferitele tipuri de expertiză cu privire la climă care există în cadrul băncii. Schimbările climatice afectează toate domeniile politicii noastre”, a afirmat preşedintelui BCE, Christine Lagarde.

În urmă cu un an, Banca Centrală Europeană a lansat un amplu proces de revizuire strategică a politicii monetare, primul exerciţiu de acest fel de după 2003, în care ar urma să se ţină cont şi de lupta împotriva schimbărilor climatice.

Schimbările climatice „fac parte integrantă din procesul de revizuire a strategiei noastre de politică monetară”, a afirmat Christine Lagarde, cu prilejul unei conferinţe organizate de Institute for Law and Finance (ILF) din Frankfurt.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...