BCE: Băncile din zona euro vor fi afectate de dificultăţile cu care se confruntă sectorul imobiliar comercial
Piaţa imobiliară europeană este sub presiune, după ce BCE a majorat semnificativ dobânzile, care sunt acum la niveluri record, iar economia încetineşte.
Raportul BCE examinează ameninţările la adresa stabilităţii financiare, subliniind temerile majore privind efectele boom-ului imobiliar care acum provoacă probleme în ţări ca Germania şi Suedia.
Conform BCE, preţurile proprietăţilor comerciale sunt afectate de slăbiciunea economică şi de majorările de dobânzi din ultimul an şi reprezintă o ameninţare pentru profitabilitatea sectorului bancar şi modelul de afaceri.
Sectorul imobiliar comercial din zona euro nu este suficient de mare pentru a provoca un risc sistemic creditorilor, dar ar putea spori şocurile din sistemul financiar şi ar putea afecta profund firmele financiare, de la fondurile de investiţii la companiile de asigurări, inclusiv sectorul bancar din umbră.
„Deşi mărimea relativ limitată a portofoliilor imobiliare ale băncilor comerciale implică faptul că este puţin probabilă declanşarea unei crize sistemice, aceste evoluţii ar putea juca un rol de amplificare semnificativ în eventualitatea unor presiuni mai ample pe piaţă”, se arată în raportul BCE de evaluare a stabilităţii financiare.
Creanţele ipotecare rezidenţiale reprezintă aproximativ 30% din portofoliile de împrumuturi ale băncilor, în timp ce împrumuturile imobiliare comerciale reprezintă aproape 10%.
„O evoluţie negativă a acestor împrumuturi va duce la pierderi majore în alte părţi ale sistemului financiar, de exemplu la fondurile de investiţii şi companiile de asigurări”, avertizează BCE.
Pe fondul dobânzilor scăzute şi al injecţiilor masive de lichidităţi de către BCE, în ultimul deceniu miliarde de euro au fost investite în sectorul imobiliar, în special în statele europene bogate, cum ar fi Germania, Franţa şi Ţările de Jos.
Creşterea rapidă a inflaţiei în ultimii doi ani a forţat BCE să majoreze dobânzile, ceea ce a stopat creşterea preţurilor în sectorul imobiliar, mulţi dezvoltatori intrând în insolvenţă.
Băncile din zona euro au redus accesul la credite, în special la cele ipotecare, iar cererea din partea gospodăriilor şi companiilor este în scădere, arată datele BCE.
Luna trecută, Banca Centrală Europeană a cerut evaluatorilor imobiliari să explice metodologiile pe care le utilizează, în condiţiile în care se înmulţesc îngrijorările că băncile din regiune au fost mult prea lente în a deprecia valoarea creditelor imobiliare comerciale din bilanţurile lor.
Potrivit unor surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul, schimburile de informaţii din ultimele luni fac parte dintr-un efort mai amplu al BCE de a identifica potenţialele lovituri la adresa băncilor. Chiar dacă băncile şi-au constituit provizioane pentru posibilele pierderi suferite de pe urma portofoliilor de credite imobiliare comerciale, este posibil ca băncile să sufere noi pierderi dacă se va dovedi că evaluările atribuite acestor portofolii sunt învechite, susţin sursele.
Unele bănci s-au îndreptat spre acordarea de împrumuturi pentru active imobiliare comerciale în ultimul deceniu pentru a-şi creşte veniturile, în condiţiile în care dobânzile negative le-au erodat profitabilitatea. Însă, această clasă de active a fost afectată de extinderea muncii de acasă şi cumpărăturile online în timpul pandemiei, iar majorările rapide ale dobânzilor în ultimul an au diminuat şi mai mult cererea pentru activele imobiliare comerciale.