BCE: Circa 160 de miliarde de euro au fost scoase din Rusia de la începutul crizei ucrainene

Economica.net
12 05. 2014
bce_euro_61280500_01268500

Declaraţia a fost făcută la o conferinţă de presă desfăşurată după reuniunea lunară a acestei instituţii, ce a avut loc pe 8 mai. În plus, Draghi susţine că nu se ştie unde s-au dus aceşti bani. Este cea mai mare sumă evocată până în prezent, depăşind estimările celorlalţi oficiali europeni sau ruşi. Banca Centrală a Rusiei a evaluat anterior la 51 de miliarde de dolari ieşirile nete de capital în primul trimestru al anului în curs. La rândul său, ministrul rus al dezvoltării economice, Alexei Uliukaev, a declarat că aceste ieşiri ar putea ajunge la circa 70 de miliarde de euro pentru întregul an 2014. În opinia fostului ministru de finanţe Alexei Kudrin, suma s-ar cifra la aproximativ 110 miliarde de euro tot până la sfârşitul acestui an.

‘Companiile europene care lucrează în Rusia încearcă să-şi limiteze riscurile transferându-şi banii, astfel încât să fie protejate de eventuale sancţiuni, în timp ce companiile ruse îşi deschid conturi în străinătate pentru a-şi continua afacerile în cazul unor sancţiuni occidentale împotriva marilor bănci ruseşti’, explică Chris Weafer, partener al societăţii de consultanţă Macro Advisory.

Dacă estimarea lui Draghi este exactă, atunci Rusia s-ar putea afla într-o situaţie mult mai grea decât credem, avertizează Timothy Ash, analist la banca londoneză Standard Bank. Ca termen de comparaţie, în trimestrul al treilea al anului 2008, perioada de vârf a crizei economice mondiale, capitalul net care a părăsit Rusia s-a cifrat la mai puţin de 100 de miliarde de euro.