BCE – Creşterea salariilor în zona euro a încetinit în ultimul trimestru din 2023

20 02. 2024
salarii

Deşi încă ridicată, creşterea salarială din trimestrul patru încetineşte faţă de nivelul record din zona euro, de 4,7%, înregistrat în perioada iulie-septembrie 2023, arată indicatorul BCE privind salariul negociat. Datele erau aşteptate cu interes, ţinând cont că ar putea reprezenta unul dintre factorii cheie luaţi în calcul în cazul reducerii dobânzilor, scrie Agerpres.

Alţi analişti estimează că o reducere a dobânzilor ar putea avea loc cel mai devreme după luna mai, când vor fi publicate datele referitoare la salariul negociat în primul trimestru din 2024.

„Această încetinire a creşterii salariilor la finalul lui 2023 ar trebuie să aducă o anume uşurare că nu se va resimţi o spirală a salariilor şi preţurilor în zona euro. dar cu siguranţă BCE vrea să aştepte datele privind salariul negociat în primul trimestru din 2024 înainte de a decide reducerea dobânzilor”, a apreciat Carsten Brzeski, de la ING.

Şi preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat săptămâna trecută că salariile „vor stimula evoluţia inflaţiei în următoarele trimestre” şi a avertizat contra „deciziilor pripite” de relaxare a politicii monetare fără siguranţa că rata inflaţiei se îndreaptă spre ţinta BCE, de 2%.

BCE previziona în decembrie un declin al creşterii salariilor nominale la 3,3% în 2026, de la 5,3% în 2023.

Şi Klaas Knot, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, susţine că Banca Centrală Europeană va trebui să vadă dovada încetinirii salariilor în zona euro, înainte ca ratele dobânzilor să poată fi reduse.

„Avem acum perspective credibile privind revenirea inflaţiei la 2% în 2025. Singura piesă care lipseşte este convingerea că avansul salariilor se adaptează la inflaţia mai scăzută”, a declarat recent Knot, care este şi guvernatorul Băncii Centrale din Ţările de Jos.

Acesta a explicat că de îndată ce se aşează piesele puzzle-ului, BCE va putea reduce uşor dobânzile.