BCE extinde supravegherea modului în care băncile gestionează riscul de credit şi diversificarea finanţării
BCE, care supervizează peste 100 de bănci importante din Europa, a precizat că va analiza mai atent creditorii expuşi la cele mai vulnerabile sectoare, inclusiv energie şi tranzacţionarea energiei, şi va urmări evoluţia creditelor acordate în sectorul imobiliar comercial şi rezidenţial, scrie Agerpres.
„Ratele mai ridicate ale dobânzilor, reducerea activităţii economice sau posibilele perspective de recesiune ar putea pune în dificultate capacitatea de achitarea a creditelor, în viitor”, se arată într-un comunicat al instituţiei cu sediul la Frankfurt.
O recentă analiză a autorităţii de supervizare a confirmat deficienţele băncilor în privinţa riscului de credit, în special în monitorizarea împrumuturilor, clasificarea provizioanelor şi a clienţilor cu dificultăţi, susţine BCE.
„Astfel băncile devin vulnerabile în cazul unei corecţii semnificative pe unele pieţe imobiliare, în special pe segmentul rezidenţial, ţinând cont de evoluţiile preţurilor din ultimii ani”, avertizează instituţia cu sediul la Frankfurt.
BCE va efectua revizuiri mai bine direcţionate la bănci, pentru a încuraja o recunoaştere „corectă şi la timp” a aşteptatelor pierderi din creditare, prin provizioane mai ridicate.
„Mai mult, ratele mai ridicate ale dobânzilor şi costurile mai mari din sectorul construcţiilor vor avea probabil un efect negativ asupra sectorul imobiliar comercial, mai ales în domeniul spaţiilor de birouri, afectat deja de tendinţa angajaţilor de a lucra de acasă şi de căutarea unor spaţii de calitate, în urma pandemiei”, se arată în comunicatul instituţiei cu sediul la Frankfurt.
Un alt risc cheie îl reprezintă modul în care băncile gestionează costurile de împrumut.
Luna trecută, Banca Centrală Europeană a început cea mai mare retragere de numerar din sistemul bancar al zonei euro derulată vreodată în istoria BCE, în condiţiile în care instituţia de la Frankfurt le oferă băncilor prima şansă de a rambursa împrumuturile în valoare de sute de miliarde de euro acordate de banca centrală din zona euro.
Băncile au beneficiat de credite în valoare de 2.100 de miliarde de euro, pe care le-au primit de la BCE în conformitate cu Operaţiunile ţintite de refinanţare pe termen mai lung (TLTRO sau Targeted Longer-Term Refinancing Operations) lansate de BCE.