BCE: Grecia nu este un pericol pentru economia mondială

Grecia, care face eforturi disperate pentru a evita falimentul, 'nu este o ameninţare pentru economia mondială', a dat asigurări într-un interviu publicat luni Jorg Asmussen, unul dintre directorii Băncii Centrale Europene (BCE), transmite AFP.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 09:36

‘Din fericire, Grecia nu este o ameninţare pentru economia mondială’, a declarat Asmussen în interviul acordat cotidianului Financial Times Deutschland, preluat de AFP.

Asmussen, fost secretar de stat în Ministerul german al Finanţelor, se ocupă de la începutul acestui an de dosarele internaţionale, în consiliul director al BCE.

Totuşi, a notat înaltul responsabil al BCE, ‘celelalte ţări aşteaptă o soluţie’ în problema datoriei greceşti.

El a apreciat că se vor obţine progrese în acest sens ‘înainte de reuniunea G20 de la sfârşitul acestei săptămâni’, de la Los Cabos (Mexic), la care vor participa miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G20.

Luni, miniştri de finanţe ai zonei euro se întâlnesc la Bruxelles pentru a încerca să ajungă la un acord asupra unui nou program de ajutor destinat Atenei şi care să permită totodată şi altor ţări care se confruntă cu probleme financiare să evite falimentul.

‘Partenerii din G20 tot nu înţeleg de ce o ţară a cărei pondere economică reprezintă 2,5% din cea a Uniunii Europene (UE) are un asemenea efect asupra noastră a tuturor’, a explicat Asmussen, în interviul citat. ‘De asemenea, nu înţeleg de ce nu merge mai repede. Trebuie să le explicăm permanent că UE şi zona euro sunt construcţii unice, cu mecanisme de decizie complexe’, a spus responsabilul BCE.

Pe lângă interesul lor faţă de menţinerea stabilităţii economiei mondiale, statele membre ale G20 iau parte la planul de salvare a Greciei prin intermediul contribuţiilor lor la Fondul Monetar Internaţional (FMI), care participă direct la mecanismele de asistenţă create până acum.

‘Noi, europenii, ne aşteptăm ca FMI să participe din nou cu o treime’ din noul program de ajutor, a menţionat Jorg Asmussen.

Te-ar mai putea interesa și
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines la Aktau, în Kazahstan, accident......
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...