BCE: Inflația din zona euro ar putea duce la o creștere a numărului de credite neperformante din portofoliul băncilor

Băncile din zona euro s-ar putea confrunta cu o creştere a creditelor neperformante deoarece majorarea rapidă a inflaţiei şi creşterea dobânzilor afectează veniturile gospodăriilor, în special în rândul statelor mai sărace ale blocului, se arată într-un studiu al Băncii Centrale Europene publicat marţi, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 nov. 2022, 18:03
BCE: Inflația din zona euro ar putea duce la o creștere a numărului de credite neperformante din portofoliul băncilor

În timp ce rata inflaţiei depăşeşte 10%, gospodăriile îşi cheltuiesc economiile, fiind puţine semne de optimism, în special în rândul persoanelor vulnerabile, care sunt disproporţionat afectate de creşterea preţurilor la alimente şi combustibili.

„Impactul simulat asupra calităţii activelor băncilor de la finalului anului trecut este semnificativ, deşi creditele neperformante erau la un nivel scăzut record, dar ne aşteptăm la o creştere în viitor”, se arată în raport.

La finalul trimestrului doi din 2022, rata creditelor neperformante se situa la 2,35%, iar în cel mai nefavorabil scenariu ar creşte cu o treime.

Băncile din Italia, Portugalia, Grecia şi Cipru s-ar putea confrunta cu cel mai semnificativ avans al creditelor neperformante, iar cele din Franţa, Irlanda şi Luxemburg nu vor avea probleme atât de grave, apreciază BCE.

Problema vizează în principal gospodăriile cu venituri mai scăzute, deoarece o creştere cu 10% a costului vieţii pentru ele ar duce la o reducere cu 20% a puterii de cumpărare, faţă de o reducere cu doar 5% în cazul gospodăriilor cu venituri medii.

Nu este o problemă de natură sistemică, deoarece familiile cu cele mai scăzute venituri deţin doar 13% din datoria bancară a gospodăriilor din zona euro, 70% fiind deţinută de gospodăriile cu venituri mai ridicate, care nu sunt atât de afectate.

„Deşi vor creşte probabil uşor intrările în incapacitate de plată, riscurile negative la adresa calităţilor activelor băncilor sporesc, în special în ţările vulnerabile”, avertizează BCE.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...