BCE menţine dobânda de bază la nivelul zero. Tiparniţa reduce viteza la jumătate din ianuarie 2018
Banca Centrală Europeană (BCE) va reduce la jumătate, din ianuarie 2018, volumul achiziţiilor lunare de active, de la 60 de miliarde de euro (50,7 miliarde de dolari) la 30 de miliarde de euro (35,3 miliarde de dolari), diminuând programul său de relaxare cantitativă (QE), pe fondul redresării economiei, transmit Bloomberg şi Reuters.
De asemenea, BCE a extins cu nouă luni programul, optând să achiziţioneze mai puţine obligaţiuni dar pentru o perioadă mai îndelungată, pentru a-i reasigura pe investitori că va oferi mult timp o politică monetară relaxată.
‘Dacă perspectivele devin mai puţin favorabile sau în cazul în care condiţiile financiare nu mai sunt în concordanţă cu înregistrarea de noi progrese în direcţia unei ajustări susţinute a traiectoriei inflaţiei, Consiliul guvernatorilor este pregătit să extindă dimensiunea şi/sau durata programului’, se precizează în comunicatul BCE.
De la 1 ianuarie 2018, BCE va continua timp de nouă luni să cumpere active, valoarea totală a programului urmând să depăşească 2.500 de miliarde de euro.
BCE a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.
Potrivit unei estimări preliminare publicate recent de Oficiul european de statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas stabilă în luna septembrie, la 1,5%.
Luna aceasta, FMI a cerut BCE şi altor bănci centrale să nu renunţe la programul de relaxare cantitativă ‘până când există indicii ferme că inflaţia a revenit la ţintă’.
Misiunea principală a BCE este stabilitatea preţurilor, definită ca o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Timp de aproape trei ani, inflaţia în zona euro s-a situat sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE şi, conform noilor estimări, nici în următorii ani nu se va apropia de obiectivul ţintă.
Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 12:30 GMT, ocazie cu care preşedintele BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.