BCE menţine dobânda de referinţă la nivelul istoric de zero procente

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie, deşi analiştii se aşteaptă în viitor la noi măsuri de stimulare, în urma încetinirii redresării economiei şi a aprecierii euro, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - joi, 10 sept. 2020, 11:56
BCE menţine dobânda de referinţă la nivelul istoric de zero procente

Potrivit unui comunicat de presă al BCE, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv minus 0,50%.

„Consiliul guvernatorilor se aşteaptă ca dobânzile cheie ale BCE să rămână la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va observa o convergenţă robustă a perspectivelor inflaţiei către un nivel aproape, dar sub 2% în cadrul orizontului de proiecţie, iar o astfel de convergenţă se reflectă în dinamica inflaţiei”, se arată într-un comunicat de presă al BCE.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Christine Lagarde, programată să înceapă la ora 12:30 GMT, ocazie cu care oficialul BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.

După ce economia zonei euro a înregistrat un declin istoric în trimestrul doi din 2020, analiştii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să adopte noi măsuri de stimulare, posibil în decembrie. Datele recente arată o scădere a încrederii investitorilor şi a consumatorilor, în urma creşterii numărului de cazuri de coronavirus, mulţi fiind îngrijoraţi că ar putea fi introduse noi restricţii.

Dar cel mai important aspect pentru BCE – rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit unei estimări preliminare publicate săptămâna trecută de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2% în luna august 2020, de la un nivel de 0,4% în luna iulie.

Datele sunt extrem de îngrijorătoare deoarece obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Problemele se intensifică după ce euro s-a apreciat cu 8% faţă de dolar, erodând competitivitatea exporturilor şi reducând inflaţia, deoarece preţurile de import scad.

„Preşedintele Christine Lagarde va trebui să meargă pe sârmă, probabil va scoate în evidenţă că BCE monitorizează implicaţiile aprecierii euro la adresa stabilităţii preţurilor, şi că toate instrumentele pot fi ajustate pentru a îndeplini mandatul BCE privind inflaţia”, se arată într-o analiză a analiştilor de la UniCredit.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multe cheltuieli decontate în cadrul programelor de creditare StudentInvest și FamilyStart. Beneficiarii vor putea deconta plata chiriei în cuantum de cel mult 500 euro lunar
Mai multe cheltuieli decontate în cadrul programelor de creditare StudentInvest și FamilyStart. Beneficiarii vor putea ...
Beneficiarii creditelor StudentInvest sau FamilyStart, care locuiesc cu chirie, vor putea deconta lunar pentru plata chiriei cel mult 500 de euro, faţă de 300 de euro, valoare maximă prevăzută......
UE schimbă regulile privind suspendarea și retragerea permisului de conducere
UE schimbă regulile privind suspendarea și retragerea permisului de conducere
UE a convenit, marți, cu titlu provizoriu, asupra regulilor referitoare la suspendarea și retragerea permisului de conducere, ...
Schimbări la noua companie de autostrăzi CNIR: Cătălin Urtoi, înlocuit cu Ștefan Ioniță în funcția de președinte al Consiliului de Administrație – surse
Schimbări la noua companie de autostrăzi CNIR: Cătălin Urtoi, înlocuit cu Ștefan Ioniță în funcția de președinte ...
Cătălin Urtoi a fost revocat miercuri din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale ...
Cel mai mare șantier naval din România ar putea fi închiriat, cu angajați cu tot
Cel mai mare șantier naval din România ar putea fi închiriat, cu angajați cu tot
Autorităţile române de resort se află în negocieri avansate cu un potenţial investitor care să închirieze forţa ...