UPDATE BCE menţine dobânzile neschimbate. Mario Draghi umblă la relaxarea cantitativă

Economica.net
03 09. 2015
mario_draghi_33798900_11856800

Rata de refinanţare, dobânda de referinţă în zona euro, a fost menţinută la 0,05%.
Rata marginală de împrumut, plătită de bănci pentru a lua bani de la BCE, rămâne la 0,3%.
Dobânda depozitelor constituite de bănci la BCE a fost păstrată la -0,2%, astfel că băncile pierd bani dacă parchează fonduri la BCE în loc de a le circula în economie.

 

BCE a demarat, acum şase luni, un program de achiziţii de obligaţiuni de 1.100 miliarde de euro. În această vară însă, pieţele financiare au fost luate cu asalt de criza din China şi prăbuşirea preţurilor la petrol, metale industriale şi alte materii prime. În acelaşi timp, inflaţia din zona euro se menţine la cote foarte reduse, care trădează o evoluţie foarte slabă a cererii.

Draghi prezintă noua ediţie trimestrială a raportului de inflaţie şi creştere economică din zona euro. La raportul anterior, din luna iunie, BCE estima o inflaţie de doar 0,3% în 2015 în zona euro, care ar urma să crească la 1,5% în 2016, respectiv 1,8% în 2017. Estimările de atunci se bazau însă pe un preţ mediu al petrolului Brent de 63,8 dolari pe baril, apoi 71 dolari pe baril în 2016, în timp ce cotaţia ţiţeiului a picat, la sfârşitul lunii trecute, sub 43 de dolari pe baril, la cel mai redus nivel înregistrat din timpul recesiunii globale de la începutul anului 2009.