BCE: Nicio bancă nu a primit rezultatele testelor de stres

Economica.net
22 10. 2014
bce_euro_14902300_27898000_24761600

Agenţia EFE, citând surse anonime financiare, susţine că trei bănci din Grecia, trei din Italia şi două din Austria sunt printre instituţiile care vor eşua la testele de stres. Cele 11 bănci menţionate de EFE sunt Erste Group, Banco Popolare, Monte dei Paschi, Banca Popolare di Milano, Alpha Bank, Piraeus Bank, Eurobank, Millennium BCP şi Dexia. Imediat după publicarea acestor informaţii, majoritatea acţiunilor băncilor menţionate a fost supusă la presiuni, în timp ce moneda euro a scăzut, scrie Agerpres.

În replică, BCE, care va publica duminică rezultatele testelor de stres, a precizat că rezultatele finale ale acestora nu au fost încă trimise nici măcar băncilor implicate, adăugând că nu poate face comentarii cu privire la o anumită bancă.

‘Orice concluzie cu privire la rezultatul final al testelor ar fi o speculaţie înainte de publicarea rezultatelor în data de 26 octombrie’, a declarat un purtător de cuvânt de la BCE.

De asemenea, Autoritatea Bancară Europeană, agenţia care se ocupă de coordonarea acestor teste la nivel european, a anunţat şi ea că rezultatele testelor nu vor fi definitive înainte de publicarea lor.

Începând din data de 4 noiembrie 2014, Banca Centrală Europeană va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro şi, înainte de asta, vrea să evalueze starea de sănătate a celor mai mari 128 de bănci din zona euro printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor lor şi, de asemenea, a capacităţii lor de a face faţă şocurilor şi stresului.