BCE nu va relaxa condiţiile de finanţare pentru Grecia

Economica.net
28 05. 2015
grecia_5678765_10838000

Declaraţiile lui Nowotny, care este şi guvernator al Băncii centrale a Austriei, se adaugă celor făcute de alţi oficiali europeni care au contrazis optimismul Guvernului grec cu privire la iminenţa unui acord între Atena şi creditorii internaţionali, scrie Agerpres.

‘Într-o situaţie de acest fel există întotdeauna foarte mult zgomot şi cred că este important să facem distincţia între zgomot şi fapte. Pentru noi este clar că trebuie îndeplinite anumite condiţii. Una din condiţii este dacă putem accepta active greceşti, obligaţiuni greceşti sub formă de garanţii. Pentru moment, răspunsul este nu’, a declarat Ewald Nowotny pentru postul de televiziune CNBC.

În luna februarie, BCE a renunţat în mod brusc să mai accepte obligaţiuni greceşti drept garanţii pentru finanţare, transferând practic către Banca centrală a Greciei povara finanţării băncilor greceşti. Analiştii susţin că decizia BCE a fost un răspuns la abandonarea programului de reforme de către Guvernul grec.

Ewald Nowotny a subliniat că nimic nu s-a schimbat între timp. ‘Trebuie să fi foarte clari. Nu avem posibilitatea de a oferi finanţare în afara regulilor noastre. Ştiu că se vehiculează unele idei potrivit cărora am putea acorda pur şi simplu o finanţare cu caracter temporar. Nu văd nicio posibilitate legală pentru acest lucru’, a spus Nowotny.

Separat, Banca Centrală Europeană a menţinut miercuri plafonul liniei de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni la 80,2 miliarde de euro (87,6 miliarde de dolari). BCE păstrează controlul asupra finanţării băncilor greceşti, în condiţiile în care împrumuturile de care băncile greceşti pot beneficia prin intermediul finanţării de urgenţă (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

Miercuri seară, premierul elen Alexis Tsipras a anunţat că ţara este aproape de a ajunge la un acord cu creditorii săi, UE şi FMI, care va permite deblocarea unei tranşe de 7,2 miliarde de euro, bani necesari pentru ca Grecia să nu intre în faliment. Declaraţiile lui Tsipras au fost contrazise însă de ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, potrivit căruia nu s-au înregistrat progrese semnificative în discuţiile dintre cele două părţi.