BCE: Planul pentru salvarea Ciprului „nu este un model” pentru zona euro

Economica.net
28 03. 2013
bce_32195900

‘Soluţia cipriotă nu este un model, este vorba mai degrabă despre măsuri specifice adaptate la o situaţie cu adevărat excepţională’, a explicat Yves Mersch, potrivit fragmentelor din interviu publicate miercuri în ediţia online a ziarului spaniol.

‘Nu văd nicio ţară din zona euro căreia să i se poată aplica raţionamentul din cazul Ciprului’, a adăugat el. ‘Trebuie să trimitem un mesaj clar investitorilor şi deponenţilor internaţionali în legătură cu faptul că banii lor sunt în siguranţă în zona euro’, a ţinut să menţioneze Mersch.

El a reacţionat astfel la afirmaţiile făcute de preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, care a lăsat să se înţeleagă într-un interviu acordat ziarului Financial Times şi unei agenţii de presă că soluţia reţinută în cazul Ciprului ar putea fi aplicată şi pentru alte ţări fragilizate din zona euro.

Câteva ore mai târziu, revenind asupra comentariilor sale, Dijsselbloem a afirmat luni că situaţia Ciprului reprezintă un caz specific şi că planul de salvare nu va servi în viitor ca model pentru rezolvarea altor probleme, scrie Agerpres.

Primele sale declaraţii însă au provocat luni un şoc la burse.

Benoît Coeuré, un alt membru al Comitetului executiv al BCE, a ţinut să sublinieze marţi că Jeroen Dijsselbloem ‘a greşit când a spus ce a spus’.

Planul de salvare pentru Ciprului, anunţat în week-end, prevede închiderea celei de-a doua bănci ca mărime din ţară, Laiki, şi restructurarea celei mai mari, Bank of Cyprus, în schimbul unui împrumut în valoare de 10 miliarde de euro ce va fi plătit în mare parte de ţările membre, prin urmare de contribuabilii din zona euro. De asemenea, depozitele de la Bank of Cyprus mai mari de 100.000 de euro vor fi impozitate cu 30% din valoarea acestora