BCE reduce rata dobânzii şi relansează programul de relaxare cantitativă pentru a stimula creşterea economică
Într-un comunicat de presă al BCE, instituţia precizează că, la şedinţa care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost redusă de la minus 0,40% la minus 0,50%.
De asemenea, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie.
Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 12:30 GMT, ocazie cu care acesta va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.