BCE: Riscurile la adresa economiei globale se reduc dar apar altele noi

Riscurile la adresa creşterii economiei mondiale par să se fi diminuat, în condiţiile în care pieţele financiare s-au acomodat fără probleme până acum la politica de înăsprire a politicii monetare a Rezervei Federale americane, apreciază Banca Centrală Europeană (BCE) în buletinul său economic lunar publicat miercuri, informează AFP.
Economica.net - mie, 21 iun. 2017, 11:40
BCE: Riscurile la adresa economiei globale se reduc dar apar altele noi

Cu toate acestea, BCE avertizează că perspectivele rămân orientate în jos din cauza unor noi factori, în special a semnalelor care provin din SUA referitoare la o reorientare mai protecţionistă în materie de politică comercială.

Probabilitatea unei modificări brutale a condiţiilor financiare mondiale pare să se fi redus, marile economii emergente par să fie într-o stare mai bună decât în ultimii ani iar politica autorităţilor chineze de sprijinire a creşterii economice a redus îngrijorările referitoare la perspectivele pe termen scurt, adaugă BCE.

‘Comunicarea atentă din partea Rezervei Federale americane, cumulată cu o traiectorie foarte progresivă de majorare a dobânzilor de politică monetară, precum şi cu reducerea vulnerabilităţilor pe marile pieţe emergente, pare să fi redus riscul unei înăspriri dezordonate a condiţiilor financiare mondiale’, susţine BCE în acest buletin publicat de opt ori pe an, la două săptămâni după fiecare reuniune de politică monetară.

Cu toate acestea, noi surse de riscuri, în special de pe urma unei posibile direcţii protecţioniste a politicii comerciale a noii administraţii americane, ar putea avea un efect negativ important asupra economiei mondiale, adaugă BCE. În plus, vulnerabilităţile Chinei pe termen mediu sunt în continuare ridicate, având în vedere o nouă creştere a gradului de îndatorare, în timp ce negocierile posibil dificile legate de ieţirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, rămân o sursă de îngrijorare, consideră BCE.

Pe ansamblu, chiar dacă unele riscuri par să se fi diminuat, balanţa riscurilor la adresa perspectivelor mondiale rămâne orientată în jos, susţine BCE.

Te-ar mai putea interesa și
Medicover a cumpărat operaţiunile Synlab din România şi din alte cinci state din regiune. Tranzacţie internaţională depăşeşte 71 de milioane euro
Medicover a cumpărat operaţiunile Synlab din România şi din alte cinci state din regiune. Tranzacţie internaţională ...
Medicover a achiziționat operaţiunile deținute de grupul Synlab în România, Turcia, Cipru, Slovenia, Croaţia și Macedonia de Nord. Valoarea tranzacției este de 71,3 milioane euro și a fost......
Un nou lanţ internaţional de magazine intră în România şi face angajări
Un nou lanţ internaţional de magazine intră în România şi face angajări
Magazinele Worldbox, deţinute de grupul CCC, intră în România şi fac angajări. Primele magazine Worldbox din România ...
Ionuț Negoiță a vândut toate apartamentele din două proiecte rezidențiale, cu peste 2.000 de unități
Ionuț Negoiță a vândut toate apartamentele din două proiecte rezidențiale, cu peste 2.000 de unități
HILS Development, companie fondată de Ionuț Negoiță, a anunțat vânzarea integrală a două proiecte rezidențiale din ...
„O nouă lege a Bucureştiului ar fi necesară” – Ce spune prefectul Capitalei
„O nouă lege a Bucureştiului ar fi necesară” – Ce spune prefectul Capitalei
O lege a Bucureştiului ar fi imperios necesară în perioada următoare, consideră prefectul Capitalei, Mugur-Mihai Toader.