BCE salută planul de investiţii al Comisiei Europene
‘Noua Comisie Europeană şi-a fixat în mod corect priorităţile propunând un pachet de investiţii combinat cu reforme în domeniul reglementării concentrate pe infrastructură, educaţie, cercetare şi energie’, a declarat Ewald Nowotny la un seminar economic organizat luni la Viena de Banca centrală a Austriei.
Nowotny a mai spus că regiunea Europei Centrale, de Est şi Sud-Est oferă în continuare cele mai bune perspective de creştere pe termen lung din Europa adăugând însă că diferenţa dintre creşterea anuală înregistrată de regiunea CESEE şi media din zona euro ar urma să scadă până la două puncte procentuale de la patru puncte procentuale în trecut, scrie Agerpres.
Noul şef al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, fost premier al Luxemburgului, ar urma să prezinte miercuri în faţa Parlamentului European planul său de investiţii în valoare de 300 de miliarde de euro. Potrivit informaţiilor preliminare ideea lui Juncker este să utilizeze fonduri existente deja de la Banca Europeană de Investiţii şi Uniunea Europeană la care să se adauge fonduri strânse de pe pieţele financiare.