BCE şi-a redus estimările privind inflaţia şi creşterea economică în zona euro în 2017
Conform noilor estimări ale BCE, Produsul Intern Brut al zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 1,7% în acest an, pentru ca în 2017 şi 2018 ritmul de creştere să încetinească uşor la 1,6%. Comparativ, în luna iunie, BCE prognoza o creştere de 1,6% în acest an, urmată de un avans de 1,7% în 2017 şi 2018.
În ceea ce priveşte inflaţia, BCE a lăsat nemodificată prognoza de inflaţie pentru acest an la 0,2%. Preţurile de consum ar urma apoi să crească până la 1,2% în 2017, un uşor declin faţă de creşterea de 1,3% prognozată de BCE în luna iunie. De peste trei ani, inflaţia în zona euro se situează sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE, şi situaţia ar urma să se repete şi în următorii ani în condiţiile în care creşterea economică rămâne slabă iar rata şomajului rămâne în jurul nivelului de 10%.
Preşedintele BCE a reiterat că banca ‘monitorizează cu atenţie evoluţia estimărilor de inflaţie şi este pregătită să acţioneze’. Potrivit lui Mario Draghi, economia zonei euro este afectată de cererea globală anemică, din cauza mai multor factori, inclusiv decizia din luna iunie a Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană.
Tot joi, Consiliul guvernatorilor BCE a decis să nu modifice dobânzile şi, de asemenea, a promis că va derula programul de achiziţii de active, în valoare de 80 de miliarde de euro pe lună, cel puţin până în luna martie a anului viitor.