BCE și-a revizuit în sus prognoza privind inflația și în jos pe cea privind creșterea economică
„BCE vede acum inflaţia în 2022 la un nivel mai mult decât dublu faţă de ţinta sa de 2%, urmând ca şi în 2023 creşterea preţurilor să fie mai ridicată decât obiectivul său”, a anunţat joi preşedintele BCE, Christine Lagarde.
În zona euro, rata inflaţiei ar urma să se situeze în medie la 5,1% anul acesta, peste nivelul de 3,2% previzionat în decembrie, în timp ce în 2023 inflaţia ar urma să se reducă la 2,1%, faţă de un nivel de 1,8% estimat anterior.
Invazia Ucrainei de către Rusia „va avea un impact material asupra activităţii economice şi a inflaţiei în urma preţurilor mai ridicate ale energiei şi materiilor prime, a perturbărilor din comerţul internaţional şi a încrederii mai reduse. Cuantumul acestor efecte va depinde de cum va evolua conflictul, de impactul actualelor sancţiuni şi de posibilele măsuri suplimentare”, a avertizat Lagarde.
Potrivit oficialului, Consiliul guvernatorilor BCE „vede din ce în ce mai probabil că inflaţia se va stabiliza la ţinta sa de 2% pe termen mediu”.
Zona euro ar urma să înregistreze o creştere de 3,7% anul acesta şi de 2,8% anul viitor, faţă de un avans estimat anterior de 4,2% în 2022 şi de 2,9% în 2023.