BCE studiază achiziţionarea de obligaţiuni în valoare de până la 500 de miliarde de euro

Experţii Băncii Central Europene au elaborat mai multe scenarii privind achiziţionarea de obligaţiuni suverane în valoare de până la 500 de miliarde de euro, a declarat pentru Bloomberg un oficial din conducerea BCE.
Economica.net - vin, 09 ian. 2015, 11:28
BCE studiază achiziţionarea de obligaţiuni în valoare de până la 500 de miliarde de euro

Potrivit sursei, consiliul guvernatorilor BCE a analizat la o şedinţă care a avut loc în data de 7 ianuarie diferite scenarii de relaxare cantitativă, inclusiv achiziţionarea în exclusivitate de obligaţiuni cu ratingul ‘AAA’ sau achiziţionarea de obligaţiuni cu un rating de până la ‘BBB minus’. Scenariile prezentate s-au concentrat pe achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale şi de asemenea au fost luate în considerare şi programe mai mici de 500 de miliarde de euro. Guvernatorii nu au luat însă nicio decizie cu privire la implementarea unuia din scenariile prezentate.

Un program de achiziţii de active în valoare de 500 de miliarde de euro ar duce BCE la jumătate din obiectivul său de a-şi extinde bilanţul, de la 2.200 miliarde de euro în prezent până la 3.000 de miliarde de euro, şi a evita o spirală deflaţionistă în zona euro. Luna trecută preţurile de consum în zona euro au intrat în teritoriul negativ pentru prima dată în ultimii cinci ani, iar preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat că BCE este gata să răspundă la riscul unei spirale deflaţioniste.

BCE a demarat pregătirile tehnice pentru a putea începe să cumpere obligaţiuni guvernamentale. O decizie în acest sens ar putea fi anunţată la următoarea reuniune a consiliului guvernatorilor BCE din data de 22 ianuarie

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Cum mai arată tronsonul de care depinde darea în trafic a mega-podului de la Buzău
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Cum mai arată tronsonul de care depinde darea în trafic a mega-podului de la Buzău
Pasionații de infrastructură au postat marți imagini cu lotul 3 Pietroasele - Buzău au al A7 Ploiești - Buzău, de capetele căruia depinde inaugurarea loturilor vecine, programată în această......
FOTO Primele blindate Cobra făcute de Otokar au ajuns în România. Contractul include peste 1.000 de vehicule
FOTO Primele blindate Cobra făcute de Otokar au ajuns în România. Contractul include peste 1.000 de vehicule
Otokar a făcut prima livrare de blindate Cobra către România, ca parte din contractul de peste 4 miliarde de lei.
Misiunea OCDE în România, interesată în special de cauzele deficitului bugetar la o întâlnire cu liderii Blocului Național Sindical
Misiunea OCDE în România, interesată în special de cauzele deficitului bugetar la o întâlnire cu liderii Blocului Național ...
Reprezentanţi ai conducerii Blocului Naţional Sindical (BNS) au avut, marţi, o întâlnire cu membri ai misiunii Organizaţiei ...
Romgaz anunță când începe plata dividendelor pentru anul 2024. Ce trebuie să știe persoanele interesate
Romgaz anunță când începe plata dividendelor pentru anul 2024. Ce trebuie să știe persoanele interesate
S.N.G.N. Romgaz S.A. anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că va începe din dată de 25 ...