BCE: Ţările de la periferia zonei euro ar putea profita de pe urma cheltuielilor din ţări precum Germania

Creşterea cheltuielilor în ţările din centrul zonei euro ar putea ajuta economiile mai slabe de la periferia zonei euro, într-un moment în care dobânda de referinţă practicată de Banca Centrală Europeană este la nivelul zero, se arată într-un raport publicat joi de BCE, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 26 aug. 2016, 05:46
BCE: Ţările de la periferia zonei euro ar putea profita de pe urma cheltuielilor din ţări precum Germania

Autorii raportului susţin că este nevoie de stimulente fiscale în ţările din centrul zonei euro, care să contracareze efectele reformelor structurale care au redus, temporar, preţurile şi salariile în ţările de la periferia zonei euro, precum Grecia, Portugalia şi Spania.

‘O expansiune fiscală în centrul zonei euro ar putea fi benefică la periferie cu condiţia ca autoritatea monetară să nu reacţioneze la presiunile inflaţioniste’, susţin economiştii Băncii Spaniei, Óscar Arce, Samuel Hurtado şi Carlos Thomas.

Potrivit raportului, cheltuielile din ţările aflate în centrul zonei euro, regiune care include Germania, Franţa şi Olanda, ar duce la stimularea inflaţiei în zona euro, reducând astfel, în termeni reali, costul împrumuturilor pentru firme şi gospodării. Dacă dobânzile practicate de BCE rămân la nivelul zero în pofida creşterii inflaţiei, atunci această situaţie ar stimula cererea internă în economiile de la periferia zonei euro precum şi exporturile acestora către ţările din centrul zonei euro, susţin cei trei autori.

Acest raport ar putea da noi argumente preşedintelui BCE, Mario Draghi, care de mai multă vreme a făcut un apel către ţările din zona euro să utilizeze spaţiul de manevră de care dispun în domeniul fiscal, în conformitate cu prevederile europene, pentru a accelera ritmul reformelor. Până acum apelurile lansate de Mario Draghi nu au avut rezultate, în special în Germania, prima economie europeană, care în prezent preferă să acumuleze cele mai mari surplusuri bugetare de la reunificarea ţării în 1990, în loc să cheltuiască mai mult.

Te-ar mai putea interesa și
UE va prelungi până în august suspendarea contramăsurilor tarifare vizând SUA, anunţă preşedinta CE
UE va prelungi până în august suspendarea contramăsurilor tarifare vizând SUA, anunţă preşedinta CE
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxellesul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele vamale americane pentru oţel şi aluminiu, într-un context în......
Spania: apeluri la calm după revolte împotriva migranţilor, în apropiere de Murcia
Spania: apeluri la calm după revolte împotriva migranţilor, în apropiere de Murcia
Autorităţile spaniole au făcut duminică apel la calm în oraşul Torre Pacheco, lângă Murcia (sud-est), unde a avut ...
România este al patrulea contributor la producția de reziduuri agricole din UE. Ce se face cu ele
România este al patrulea contributor la producția de reziduuri agricole din UE. Ce se face cu ele
România este al patrulea contributor la producția de reziduuri din UE, în timp ce ocupă doar locul al șaselea în ceea ...
Premierul Bolojan: Avem decontări fictive în spitale. Avem cheltuieli cu medicamentele scăpate de sub control. Cornul abundenţei din sănătate nu mai există
Premierul Bolojan: Avem decontări fictive în spitale. Avem cheltuieli cu medicamentele scăpate de sub control. Cornul ...
"Avem decontări fictive sau umflate în spitale, în multe cazuri. Avem cheltuieli cu medicamentele scăpate de sub control, ...