BCE verifică implicarea băncilor în sectorul cripto-activelor
Câteva companii cripto, cum ar fi Binance şi Crypto.com, au fost autorizate în ţări membre UE, cum ar fi Italia, Franţa, Spania, Grecia sau Germania, după ce s-au angajat să îndeplinească reglementările privind combaterea spălării de bani şi a finanţării terorismului. Reglementările la nivelul UE privind regulile de acordare a licenţelor ar urma să fie anunţate cel mai devreme în 2023, scrie Agerpres.
BCE a informat că băncile vor lua în considerare dacă se vor implica sectorul cripto-activelor, dar reglementările naţionale sunt extrem de diferite. „În Germania, anumite activităţi cripto sunt supuse cerinţelor privind licenţele bancare şi, până acum, unele bănci au cerut să fie autorizate pentru a desfăşura aceste activităţi. În acest context, BCE ia măsuri pentru armonizarea evaluării cererilor de licenţă”, a anunţat instituţia cu sediul la Frankfurt.
BCE, care supervizează direct principalii creditori din zona euro, cum ar fi Deutsche Bank, UniCredit şi BNP Paribas, a precizat că va examina dacă activităţile cripto sunt în linie cu profilul de risc al băncii care determină cât de mult capital trebuie să deţină.
De asemenea, BCE va verifica dacă o bancă poate identifica şi evalua riscurile provocate de cripto-active, iar membrii Board-ului şi echipa IT au o „experienţă robustă” în sector.
„Extrem de important, colaborând strâns cu autorităţile naţionale de supervizare, BCE va depune eforturi pentru a realiza o mai mare coerenţă a evaluărilor prudenţiale, în funcţie de reglementările naţionale”, a informat instituţia cu sediul la Frankfurt.
Şi Rezerva Federală a SUA (Fed) a avertizat marţi băncile în privinţa riscurilor asociate cu implicarea în sectorul cripto-activelor.
Deşi acest domeniu „prezintă potenţiale oportunităţi” pentru bănci, pentru clienţii lor şi pentru sistemul financiar, „activităţile legate de cripto-active ar putea de asemenea prezenta riscuri legate de siguranţă şi soliditate, protecţia consumatorului şi stabilitatea financiară”, consideră Fed.
Autoritatea de reglementare dă asigurări că „monitorizează cu atenţie” evoluţiile din acest sector, „ţinând cont de riscurile ridicate legate de cripto-active”. Băncile care vor să desfăşoare activităţi în sectorul cripto-activelor trebuie să informeze din timp Fed în privinţa unor astfel de planuri. De asemenea, instituţiile bancare trebuie să verifice cu atenţie dacă aceste activităţi sunt legale, înainte de a se implica.
Monedele digitale, cum ar fi Bitcoin şi Ether, nu mai sunt un fenomen de nişă şi în ultimii ani sectorul financiar a început să se implice în acest domeniu. Preţurile criptomonedelor fluctuează semnificativ, iar sectorul este extrem de volatil.
Autorităţile globale de reglementare sunt sub presiune pentru a introduce reguli în acest sector.