BCG: Milionarii controlează 41% din avuţia mondială

Economica.net
16 06. 2015
a_ball_of_money_fa2812_32369700

De departe, SUA are cel mai mare număr de milionari, în creştere cu 4,7% până la 6,9 milioane de persoane. Pe locul secund se situează China, cu 3,6 milioane de milionari, în creştere cu 49% faţă de 2,4 milioane de milionari în 2013. Aceasta înseamnă că a doua economie a lumii a fost responsabilă pentru mai mult de jumătate din cele două milioane de noi milionari apăruţi anul trecut. Urmează în ordine Japonia (1,1 milioane milionari), Marea Britanie (731.000), Elveţia (461.000), Canada (418.000) şi Germania (350.000).

‘Peste zece ani, totalul averilor private va fi mai mare în China decât în SUA’, avertizează Brent Beardley, unul din autorii studiului.

Potrivit BCG, regiunea Asia-Pacific (excluzând Japonia) a devansat Europa devenind a doua regiune a lumii după America de Nord în ceea ce priveşte ansamblul averilor private. În timp ce în Europa averile private au crescut cu mai puţin de 3.000 de miliarde, până la 42.500 de miliarde de dolari, în Asia-Pacific au crescut la peste 47.000 de miliarde de dolari anul trecut de la 36.500 miliarde de dolari în 2013. Pe primul loc se situează America de Nord unde averile private cumulate se ridică la 51.000 de miliarde de dolari. În 2016 însă, BCG estimează că Asia-Pacific va avea averi private cumulate în valoare de 57.000 de miliarde de dolari, faţă de 56.000 în America de Nord.

BCG defineşte drept milionari acele gospodării cu active în valoare de un milion de dolari. BCG ia în calcul numerarul, depozitele, acţiunile şi alte active deţinute de persoanele fizice dar exclude afacerile, proprietăţile imobiliare şi bunurile de lux.