BCR a trecut pe profit în primele 9 luni – 560 mil. lei. Provizioanele au crescut în trimestrul 3
Potrivit sursei citate, trecerea băncii pe profit a fost determinată de un rezultat operaţional bun care a depăşit cuantumul costurilor cu riscul, încă ridicate, şi de impactul pozitiv din eliberarea unor pasive fiscale în cuantum de 560,8 milioane lei (127,7 milioane lei) în trimestrul doi.
Rezultatul operaţional în primele nouă luni ale anului 2013 a depăşit 1,870 miliarde de lei (424,2 milioane euro), în creştere cu 2,6% faţă de 1,823 miliarde de lei (411,6 milioane euro) în primele nouă luni din 2012.
Venitul operaţional în perioada ianuarie – septembrie a acestui an a scăzut uşor, cu 0,5%, până la 2,994 miliarde de lei (679,1 milioane euro), faţă de 3,008 miliarde de lei (679,0 milioane euro) în primele nouă luni din 2012.
Cheltuielile operaţionale s-au redus cu 5,2%, până la aproximativ 1,124 miliarde de lei (254,9 milioane euro) în primele nouă luni din 2013, faţă de circa 1,185 miliarde de lei (267,4 milioane euro) în intervalul similar din 2012.
Raportul cost-venit s-a îmbunătăţit până la valoarea de 37,5%, faţă de 39,4% în primele nouă luni din 2012.
‘Costul net cu provizioanele de risc aferente creditelor a scăzut în mod semnificativ, în primele nouă luni din 2013, cu 37,9%, până la valoarea de 1,636 miliarde de lei (371 milioane euro), de la 2,635 miliarde de lei în perioada similară din 2012′, se arată în comunicatul BCR.
Rata de acoperire a creditelor neperformante de 63,4% în septembrie 2013 era semnificativ superioară valorii de 57,2% înregistrată în septembrie 2012, precizează documentul citat.
BCR şi-a menţinut poziţia de lider de piaţă în funcţie de active, în pofida unei reduceri a activelor totale cu 7%, până la aproximativ 68,126 miliarde de lei (15,268 miliarde de euro) la 30 septembrie 2013, faţă de 73,288 miliarde de lei (16,489 miliarde euro) la 31 decembrie 2012.
‘BCR dispune de bază de capital şi lichiditate puternice, mult superioare minimelor reglementate: rata capitalului de tip 1+2 pentru grupul BCR (conform IFRS) era de 21,6% în septembrie 2013; rata de solvabilitate de 13,4% (standarde locale, doar banca) în septembrie 2013′, se mai arată în comunicat.
Potrivit lui Tomas Spurny, preşedinte Executiv al BCR, restructurarea afacerii este finalizată, stocul total de credite neperformante a scăzut pentru prima oară din anul 2008, iar portofoliul de credite se reechilibrează în favoarea creditelor acordate în monedă locală.
‘În condiţiile unui context din piaţă stabil si predictibil, vom putea să ne concentrăm din ce în ce mai mult pe o creştere sănătoasă, urmărind un echilibru adecvat între riscuri şi venituri. Cele 9 miliarde lei capital alocat pentru a susţine grupul BCR, ne asigură o poziţie solidă de a creşte afacerea şi a sprijini economia românească’, a subliniat Spurny.