BCR a înregistrat un profit net de 1,1 milarde de lei, în primele nouă luni din 2016. Creştere de 26%

Profitul net al BCR, cea mai mare bancă din România, a fost, în primele nouă luni ale acestui an, de 1,14 miliarde de lei (255,4 milioane de euro), în creştere faţă de rezultatul net al aceeaşi perioade din anul trecut: 904 milioane de lei.
Economica.net - lun, 07 nov. 2016, 07:54
BCR a înregistrat un profit net de 1,1 milarde de lei, în primele nouă luni din 2016. Creştere de 26%

BCR înregistrează o bună performanţă în primele nouă luni din 2016 mulţumită orientării către clienţi; 6 miliarde lei credite noi acordate, activare puternică a bazei de clienţi, credite neperfomante în scădere, profit net de 1,1 miliarde lei, se arată într-un comunicat al băncii.

„Ne bazăm pe un bilanţ solid care ne permite să ne concentrăm pe dezvoltarea afacerilor cu clienţii. Le mulţumim acestora pentru încrederea pe care o au în soluţiile comerciale pe care le propunem şi pentru loialitatea lor faţă de BCR. Ancorăm modul de a oferi valoare adăugată clienţilor noştri în accesibilitatea serviciilor, protecţie şi educaţie financiară. Acestea sunt cheile către succesul nostru. Pe de altă parte, suntem preocupaţi de o serie de provocări legislative în sistemul bancar. Suntem realmente îngrijoraţi de anumite evoluţii, care considerăm că vor împiedica direcţionarea sustenabilă şi eficientă a resurselor financiare către infrastructură, educaţie, tehnologie ori calitatea vieţii – priorităţi indisputabile pentru România”, a declarat în comunicat Sergiu Manea, CEO al BCR.

Rezultatele BCR în detaliu, aşa cum au fost transmise bancă

Banca Comercială Română (BCR) a obţinut în primele nouă luni 2016 un profit net de 1.145,4 milioane LEI (255,4 milioane EUR), susţinut de dezvoltarea afacerii şi de îmbunătăţirea continuă a calităţii portofoliului.

Rezultatul operaţional a fost de 1.067,9 milioane LEI (238,1 milioane EUR) cu 11,1% mai redus decât în anul precedent, 1.201,2 milioane LEI (270,5 milioane EUR), din cauza veniturilor operaţionale mai mici, afectate de impactul unei contribuţii reduse din derularea creditelor neperformante şi un mediu dominat de scăderea dobânzilor.

În primele nouă luni ale anului 2016 BCR a acordat clienţilor retail şi corporate 6,0 miliarde LEI credite noi.
În activitatea bancară dedicată persoanelor fizice, BCR a acordat volume noi de credite în valoare totală de 3,8 miliarde LEI, înregistrându-se vânzari solide de credite negarantate şi garantate – în special datorită programului Prima Casă, ca urmare a alocării unui plafon de garantare suplimentar, deja epuizat în prezent.

BCR urmăreşte cu succes activarea bazei de clienţi prin intermediul serviciilor de internet şi mobile banking (creşteri anuale de 30%, respectiv 150%), cont de bază cu card de debit ataşat gratuit, precum şi tranzacţiile la ATM şi POS (creşteri anuale de 20%).

BCR a fost prima instituţie financiară locală care a implementat prevederile Directivei Europene 17 privind creditele pentru consumatori. Totodată, BCR a ajuns la un număr de 200.000 de clienţi cărora le-a oferit soluţii comerciale sustenabile pentru scăderea îndatorării şi creşterea loialităţii.

Pe segmentul de finanţări acordate companiilor, BCR a acordat 2,2 miliarde LEI volume de credite noi. Co-finanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene a fost de asemenea solidă, BCR deţinând o cotă de piaţă de peste 30% şi un portofoliu de peste 7,1 miliarde LEI co-finanţări acordate. Creşterea portofoliului de finanţări corporate este susţinută de un flux solid de afaceri de o calitate mai ridicată, în special pe categoriile de produse precum descoperit de cont, capital de lucru şi finanţarea lanţurilor de furnizori.

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 10,0 %, la 1.356,3 milioane LEI (EUR 302,4 milioane), de la 1.506,5 milioane LEI (339,3 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015, considerând rezolvarea continuă a portofoliului de credite problematice, eforturile de a avea preţuri competitive pe piaţă şi un mediu dominat de o rată mai mică a dobânzii.

Veniturile nete din comisioane au crescut cu 0,2%, la 532,7 milioane LEI (118,8 milioane EUR), de la 531,6 milioane LEI (119,7 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015, pe seama comisioanelor din tranzacţii bancare.
Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 8,9%, la 252,9 milioane LEI (56,4 milioane EUR), de la 232,1 milioane LEI (52,3 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015.

Venitul operaţional a scăzut cu 5,3% la 2.184,0 milioane LEI (487,0 milioane EUR) de la 2.307,3 milioane LEI (519,6 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015, în special din cauza veniturilor nete din dobânzi mai reduse, parţial compensate de un venit mai ridicat din comisioane şi speze, dar şi de un rezultat din tranzacţionare mai ridicat.

Cheltuielile administrative generale în primele nouă luni din 2016 au ajuns la 1.116,1 milioane LEI (248,9 milioane EUR), mai mari cu 0,9% comparativ cu 1.106,2 milioane LEI (249,1 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015.
Ca atare, raportul cost-venit a avansat la 51,1% în primele nouă luni din 2016, faţa de 48,1 % în primele nouă luni 2015.

Referitor la deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, în primele nouă luni din 2016 s-a înregistrat o eliberare netă de provizoane în valoare de 227,7 milioane LEI (50,8 milioane EUR), faţă de o sarcină de 55,1 milioane LEI (12,4 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015, datorită eforturilor de rezolvare a portofoliilor de credite neperformante cuplate cu succesul măsurilor pentru a îmbunătăţi calitatea portofoliului.

Rata NPL (credite neperformante) de 13,3%, la 30 septembrie 2016, a fost semnificativ mai mică faţă de 22,2% la 30 septembrie 2015, în pofida reducerii generale a portofoliului de credite determinată de recuperări, vânzări de portofolii NPL şi scoateri în afara bilanţului. Rata de acoperire cu provizioane a NPL s-a situat la nivelul de 79,7%, aceasta situându-se la un nivel foarte bun de 113,0%, incluzând valoarea garantiilor.

Rata de adecvare a capitalului conform standardelor locale (doar banca) în august 2016 se afla la nivelul de 22,9%, semnificativ peste cerinţele obligatorii ale Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata de adecvare a capitalului calculată în conformitate cu standardele de raportare IFRS de 21,3% (Grup BCR), în iunie 2016, arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group. În acest sens, BCR se bucură de una din cele mai solide poziţii de capital şi finanţare dintre băncile româneşti.

Depozitele de la clienţi au crescut cu 4,6% la 44.606,2 milioane LEI (10.015,5 milioane EUR) la 30 septembrie 2016, faţă de 42.626,0 milioane LEI (9.422,2 milioane EUR ) la 31 decembrie 2015, mulţumită dezvoltării pozitive a depozitelor retail şi corporate. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, în timp ce banca beneficiază de surse de finanţare diversificate, incluzând compania mamă.

BCR se concentrează pe creditarea în lei, cu scopul de inversa pe termen mediu şi lung mixul de valute din portofoliul de credite în favoarea monedei locale şi pentru a utiliza la maximum capacitatea puternică de auto-finanţare în lei.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi......
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea ...