BCR a lansat o nouă emisiune de obligațiuni verzi, în valoare totală de 702 milioane de lei

Banca Comercială Română (BCR) a anunțat miercuri că a lansat cu succes o noua emisiune de obligațiuni verzi senior nepreferențiale, în valoare de 702 milioane de lei, continuându-și astfel strategia de diversificare a surselor de finanțare și contribuind la dezvoltarea pieței de capital din România.
Ion Dobreanu - mie, 15 iun. 2022, 16:52
BCR a lansat o nouă emisiune de obligațiuni verzi, în valoare totală de 702 milioane de lei

Noua emisiune de obligațiuni verzi se înscrie în demersurile companiei de aliniere la criteriile ESG (Environmental, Social and Governance), cu scopul de a genera dezvoltare economică durabilă, de a încuraja comportamentele responsabile față de mediu și de a reduce inegalitățile sociale.

În ultimii trei ani, banca a emis obligațiuni în valoare de 3,75 de miliarde de lei, fiind unul dintre principalii emitenți activi de la Bursa de Valori București.

Emisiunea constă în obligațiuni senior nepreferențiale cu o maturitate de cinci ani si reprezintă a doua tranzacție cu obligațiuni verzi a BCR, urmand să fie listată la Bursa de Valori București. Obligațiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea Fitch.

Procesul de book building a evidențiat un interes puternic din partea investitorilor, astfel încât valorea emisiunii a fost majorată de la minimum 350 de milioane de lei la 702 milioane de lei, în timp ce randamentul de 95 bps peste randamentul titlurilor de stat, care se translatează la o rată dobânzii de 9,079%, reflectă performanța solidă a băncii.

Distribuția a fost echilibrată între fonduri de pensii, administratori de fonduri, companii de asigurări și instituții de credit, beneficiind de asemenea de participarea notabilă a International Finance Corporation (IFC) si Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

„Rămânem consecvenți și extindem angajamentul nostru de a emite obligațiuni verzi, ca parte din viziunea noastră de transformare sustenabilă și pe termen lung a economiei românești. Investitorii sunt din ce în ce mai atenți la resursele pe care aleg să le susțină și ne bucură să vedem această preocupare tot mai prezentă în România. Este un semn de responsabilitate și totodată, de încredere în piața de capital, chiar și într-un context internațional dificil”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Emisiunea de obligațiuni s-a dovedit una de succes încă de la început, în condițiile în care la finalul primei zile de subscriere registrul de ordine era acoperit la peste 500 milioane lei, cu mult peste suma minima vizată de 350 de milioane de lei. În cea de a doua zi, registrul de ordine a fost supra-subscris semnificativ, ceea ce a dus la decizia închiderii mai devreme a ofertei si la cresterea valorii emisiunii la 702 milioane lei. Volumul final reflectă angajamentul nostru față de piață în ceea ce privește planurile de emisiuni viitoare, precum și intentia ferma de a dezvolta o relație bazată pe încredere cu investitorii noștri.

Prin această emisiune, BCR a mai făcut un pas înainte în procesul de conformare cu reglementările Uniunii Europene privind capacitatea minimă pe care trebuie să o dețină băncile pentru a absorbi pierderile, cerințele minime pentru fonduri proprii și pasive eligibile (MREL) și ghidurile MREL, în conformitate cu strategia de rezoluție.

Despre Banca Comercială Română

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi piețe de capital), precum şi societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private, a băncilor de locuințe și a serviciilor bancare.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 18 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 323 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproxiamtiv 1.700 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...