BCR a primit cel mai mare plafon pentru creditele Prima Casă în moneda naţională

Economica.net
22 08. 2013
bcr_04_04434700

Reprezentanţii BCR estimează că vor utiliza cea mai mare parte a plafonului până la finalul acestui an, se arată într-un comunicat al băncii.

BRD, a doua bancă de pe piaţa bancară în funcţie de active, a primit un plafon de 180 milioane de lei, iar Banca Transilvania dispune de fonduri de 105 milioane lei.

Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a distribuit băncilor garanţiile pentru noua etapă a programului Prima Casă, în valoare de 1,2 miliarde lei, nouatea pentru această etapă fiind acordarea de credite doar în lei.

Pentru creditele Prima Casă pot aplica cei care nu au locuinţă proprie sau deţin una cu suprafaţă mai mică de 50 metri pătraţi. Clienţii trebuie să dispună de un avans de 5%.

BCR percepe o dobândă variabilă pentru finanţările acordate în cadrul programului, formată din indicele Robor la 3 luni (de 3,76% în prezent) şi o marjă de 2,3 puncte procentuale pentru clienţii care îşi încasează salariul într-un cont BCR, pentru restul marja fiind de 2,5%.

Astfel, pentru un credit de 160.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară este în prezent de 1.045 lei, fiind luată în calcul o marjă de 2,3 puncte.

Din august 2009, BCR a acordat credite în valoare de peste 1,2 miliarde euro în cadrul programului Prima Casă pentru achiziţia a circa 31.000 de locuinţe.