BCR acordă IMM-urilor credite de 526 milioane lei cu garanţia statului

Economica.net
23 04. 2014
bcr_8007533456_28686500

‘BCR pune un accent deosebit pe sprijinirea sectorului IMM, având la dispoziţie garanţii de 263 milioane de lei în cadrul Programului OUG 92/ 2013 în baza cărora poate acorda credite de până la 526 milioane de lei’, se arată într-un comunicat al BCR.

Potrivit BCR, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice – FNGCIMM, garantează până la 50% din valoarea finanţării, mai puţin dobânzile şi comisioanele, prima de garantare ridicându-se la nivelul de 1,99%/ an din valoarea garanţiei.

Creditele vor fi acordate la o dobândă de ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2,50% p.a., la care se adaugă un comision de acordare de maximum 0,7%/ an. Perioada de creditare este de maximum 24 luni cu posibilitate prelungirii o singură dată pe o perioadă de maximum 12 luni, fără a depăşi perioada de valabilitate a Programului.