BCR Asigurări de Viaţă: Primele brute subscrise au urcat cu 9% în primele 6 luni, la 182,1 mil.lei

Economica.net
27 08. 2012
bcr_655780_10852600

În primul semestru al acestui an, compania a plătit clienţilor beneficii în valoare de 14,67 milioane lei pentru evenimentele asigurate, se arată într-un comunicat al asiguratorului.

Profitul companiei s-a ridicat la 25,05 milioane lei, iar cota de piaţă a ajuns la 21,25%, în creştere cu 1,84% faţă de primul semestru al anului trecut.

„Rezultatele înregistrate în primul semestru al acestui an ne înscriu pe trendul prognozat de dezvoltare a afacerilor şi ne consolidează cele două poziţii importante pe care le deţinem pe piaţa asigurărilor: lider bancassurance, graţie parteneriatului şi colaborării excelente cu BCR, şi numărul 2 în industria asigurărilor de viaţă. Completarea portofoliului de produse cu pachetul de asigurări private de sănătate accesibile oricărei persoane ne asigură o poziţie privilegiată şi pe acest segment de piaţă”, a declarat în comunicat Florina Vizinteanu, preşedinte Directorat BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group.

În portofoliul de produse al companiei de asigurări, parte a Vienna Insurance Group (VIG), se numără produse bancassurance, planuri de economisire şi protecţie, programe investiţionale, asigurări de sănătate şi programe de asigurări de viaţă pentru grupuri de angajaţi.

Primele brute susbcrise în România de companiile de asigurări deţinute de VIG au scăzut în primul semestru cu 14%, la 235,7 milioane euro, iar pierderile grupului austriac pe piaţa românească au totalizat 4,1 milioane euro.

VIG controlează în România patru companii de asigurări, respectiv Asirom, Omniasig, BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă.

Grupul este prezent în Austria, România, Polonia, Cehia, Slovacia şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est.