BCR Banca pentru Locuinţe dă credite cu avans zero

08 05. 2012
anl_16341400

Creditele anticipate, la fel ca şi celelalte produse de creditare ale BCR Banca pentru Locuinţe  (BCR BpL), se acordă cu comision ZERO pentru analiza dosarului şi clienţii pot beneficia de perioada maximă de acordare de 14 ani (4 ani credit anticipat, continuat prin 10 ani credit locativ).

De asemeni, „marea majoritate a românilor îşi simt bugetul familiei afectat de criza economică şi sunt mai retinuţi în planificarea vacanţelor, dar, în acelaşi timp, peste 60% dintre aceştia doresc să îşi renoveze locuinţa şi să demareze proiectul de renovare cât mai repede. De aceea, am lansat o campanie de „RenoVară“, pentru a oferi opţiunea de a contracta un credit pentru renovarea locuinţei şi de a avea parte şi de vacanţa de vară. Clienţii care contractează un credit de la BCR BpL, în perioada 7 mai – 30 iunie a.c., pot caştiga vacanţe la Poiana Braşov, Praga sau Barcelona”, a declarat Alexandru Ciobanu, preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe.

Pe piaţă funcţionează două bănci pentru locuinţe, una a BCR şi cealaltă a Raiffeisen. Creditele lor pentru locuinţe au ca destinaţii posibile: modernizarea, extinderea, cumpărarea unei locuinţe, a unei case sau a unui teren, refinanţarea unor credite pentru domeniul locativ sau crearea unui avans pentru alte credite pentru domeniul locativ.

Băncile pentru locuinţe  încheie contracte de economisire-creditare care beneficiază de prime anuanle de la Stat.