BCR: Decizia Moody’s are un impact limitat
„Modificarea ratingului are un impact limitat asupra BCR, întrucât banca beneficiază de lichiditate solidă, susţinută de cea mai mare şi mai stabilă bază de depozite din România. BCR rămâne liderul pieţei în ceea ce priveşte atragerea de depozite (+2,6% creştere anuală) şi acordarea de credite, astfel că banca dispune de toate mijloacele pentru a sprijini creşterea economică a României”, se arată într-un scurt comunicat care prezintă poziţia băncii faţă de decizia anunţată joi dimineaţa de Moody’s.
BCR a continuat în acest an să-şi consolideze poziţia de lider, cu o cotă de piaţă de 20% după active, iar portofoliul de credite a continuat să crească, în pofida cererii „destul de firave”, precizează instituţia.
Totodată, BCR dispune de sprijinul grupului Erste, care şi-a crescut expunerea pe România cu aproape 2 miliarde euro din martie 2009, la 8,5 miliarde euro, notează banca.
Moody’s a coborât ratingurile BCR şi Raiffeisen Bank România la „Ba1”, în categoria investiţiilor cu caracter speculativ şi riscuri substanţiale de credit, în cadrul unei acţiuni ample de retrogradare a subsidiarelor est-europene ale grupurilor austriece Erste şi Raiffeisen.
Miercuri, agenţia a redus ratingurile a şapte bănci germane şi trei din Austria, respectiv Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria, din cauza riscurilor generate de expunerea pe pieţele din Europa Centrală şi de Est şi de criza datoriilor de stat din zona euro.
Moody’s a precizat de asemenea că ratingul BCR este sprijinit atât de poziţia de lider de piaţă, cât şi de susţinerea fermă din partea grupului Erste.