BCR face angajări în ţară. Vezi posturile
BCR angajează pe postul de manager vânzări creanţe senior în Bucureşti.
Candidatul potrivit pentru acest post e absolvent de studii economice, juridice sau tehnice şi are minimum cinci ani experienţă în domeniul pentru care aplică. Are, de asemenea, experienţă în recuperarea debitelor prin cesiuni de creanţe, experienţă în vânzări şi cunoştinţe juridice. Candidatul potrivit pentru acest post are cunoştinţe avansate de engleză. Detalii găsiţi aici.
BCR mai angajează şi pe postul de asistent manager în Capitală.
Te califici pentru acest post dacă ai absolvit studii superioare economice şi ai cel puţin şase luni experienţă în domeniu.
BCR mai angajează în această perioadă în Bucureşti şi pe următoarele posturi: manager relaţii corporate senior, account manager, analist, analist conformitate, analist sistem funcţional.
În Braşov, BCR recrutează pe postul de account manager, în timp ce la Cluj, BCR caută omul potrivit pentru postul de coordonator affluent.
BCR face angajări şi la Constanţa pe următoarele poziţii: asistent manager, account manager, manager relaţii corporate senior.
La Iaşi şi la Sibiu, BCR recrutează pe postul de account manager.