BCR finanţează cu 17 mil. euro o microhidrocentrală. Garantat îşi recuperează investiţia

25 07. 2012
ro_mm_sapanta_river_88173100

Microhidrocentrala de pe Săpânţa va avea 4 turbine cu o putere instalată de 9,88 MW şi va fi în măsură să furnizeze energie pentru nevoile a mai mult de 10.000 de familii. Microhidrocentrala presupune o investiţie de peste 23 de milioane de euro finanţate integral cu capital privat pe baza de finanţare de proiect (project finance) în colaborare cu BCR şi beneficiind de consultanţă tehnică din partea Studio Frosio din Brescia, potrivit unui comunicat al BCR.

Afacerile în domeniul energiei regenerabile au explodat în România după ce s-a trecut la sistemul certificatelor verzi, şi au atras atenţia băncilor, fiind unul dintre domeniile de cel mai mare interes pentru finanţare bancară în România.

Consumatorii sunt obligaţi să subvenţioneze producţia de energie regenerabilă, iar preluarea în sistem este obligatorie.

Pentru fiecare MWh generat de o microhidrocentrală nouă producătorul primeşte trei certificate verzi. Preţul unui certificat este de 241 de lei, potrivit OPCOM. Astfel, dacă funcţionează la capacitatea maximă, cele patru turbine ar putea aduce producătorului 7.143 de lei într-o oră şi 62,6 milioane de lei într-un an. La un preţ minim de 200 lei MWh, producătorul ar mai primi alte 17,3 milioane de lei pentru energia livrată într-un an în sistem. Aproape 80 de milioane de lei sau 17,4 milioane de euro pe an este potenţialul acestei afaceri care a presupus o investiţie de 23 de milioane de euro. Şi dacă anul este prost şi debitul apei este redus, la o producţie de 50% din puterea instalată, investitorul tot şi-ar recupera banii în doi ani şi jumătate. Certificatele verzi se plătesc garantat pentru 15 ani de la începerea producţiei.

„Dorim sa transmitem un semnal clar asupra disponibilităţii BCR pentru finanţarea dezvoltării economiei locale, inclusiv în sectorul energiei regenerabile. Portofoliul de proiecte de energie regenerabilă aprobate în cadrul BCR înregistrează o capacitate cumulată de peste 100 MW, in cea mai mare parte proiecte de energie eoliană si micro-hidrocentrale. Privim cu interes finanţarea proiectelor de energie regenerabilă, care îndeplinesc criterii clare de bancabilitate legate de experienţa investitorilor/managementului, expertiza tehnică şi legală solidă, acorduri pe termen lung de livrare a energiei sau alocarea suficientă de capital pentru a demonstra angajamentul solid al investitorilor,” a declarat Ioana Gheorghiade Director Executiv Project Finance în cadrul BCR.

„În România, Espe, a fost prima companie străină din domeniul producţiei energie hidroelectrice. Noua centrală hidroelectrică este, prin urmare, un pas important în strategia noastră de consolidare şi creştere în România. Internaţionalizarea împreună cu inovaţia tehnologică au fost întotdeauna liniile directoare în procesul de dezvoltare al Grupului Espe”, a declarat Titian Meneghetti, CEO al Espe. „România prezinta o oportunitate excelentă de investiţii, ca urmare a modificărilor legislative implementate cu scopul de a atrage capital nou, în special străin, in dezvoltarea producţiei de electricitate din surse regenerabile de energie”, a adăugat Titian Meneghetti, CEO ESPE – Espe.

Grupul Espe a fost fondat în 1987 în Padova, Italia şi din1994 a început să se extindă în afara graniţelor. Centrala construită acum în România se adaugă altor 5 microhidrocentrale achiziţionate în 2004 de la compania Electrica.