BCR prelungeşte programul de lucru în peste 100 de unităţi, în perioada Sărbătorilor de iarnă
‘BCR derulează, în prezent, campania Soluţii de creditare pentru fiecare. Observăm în perioada sărbătorilor de iarnă o creştere susţinută a cererii de credite, în special cele de nevoi personale şi carduri de credit. Pentru a veni în întâmpinarea clienţilor cu soluţii de creditare dedicate nevoilor acestora, am decis prelungirea programului de lucru pentru mai mult de 100 de unităţi până la ora 19,30’, a spus Dana Demetrian, vicepreşedinte desemnat Retail şi Private Banking.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România cu active de peste 16 miliarde euro, scrie Agerpres.