BCR a trecut la un profit de 600 mil. lei în primul semestru din 2015, de la o pierdere de 276 mil. lei, în S1 din 2014

07 08. 2015
bcr_4_84124900_86389000_37773300

BCR a înregistrat o creştere semnificativă, cu 34% anual, a vânzărilor de credite garantate şi şi-a curăţat bilanţul şi raportat un profit net de 603 de milioane de lei.

„Eforturile susţinute de a rezolva moştenirea de credite neperformante (NPL) şi de a îmbunătăţi calitatea portofoliului de credite performante sunt vizibile în ambele segmente
retail şi corporate. Ponderea NPL a scăzut la 23,1% comparativ cu 29,3% în Semestrul 1 2014, în timp ce rata de acoperire a NPL s-a ridicat la un nivel foarte confortabil de 76,9%”, spune un raport al băncii emis vineri dimineaţa.

Astfel, „pierderile nete din deprecierea activelor financiare” s-au redus de 50 de ori până la  valoarea de -26,2 milioane lei (-5,9 milioane euro) în semestrul 1 2015, faţă de o sarcină negativă de peste 1.306 milioane lei (-293,6 milioane euro) în semestrul 1 2014, datorită eforturilor reuşite de a rezolva moştenirea de credite cu probleme”.

Venituri mai mici

Totuşi, BCR a obţinut un rezultat operaţional cu 28,9% mai redus decât în anul precedent (778,5 milioane de lei sau 175,0 milioane euro), „din cauza veniturilor operaţionale mai mici, aflate sub impactul unei contribuţii mai reduse din derularea creditelor neperformante şi costurilor uşor mai ridicate”.

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 17,5%, până la 1.013 milioane lei (224,9 milioane euro), mai ales ca urmare a „rezolvării accelerate a portofoliului de credite problematice”. BCR plăteşte astfel şi costul eforturilor „de a oferi preţuri competitive pe piaţă, într-un context de continuă rebalansare a noilor volume de credite retail către producţia de credite garantate şi un mediu dominat de o rată mai mică a dobânzii”.

Veniturile nete din comisioane au scăzut cu 5,2%, până la aproape 342 milioane de lei (76,9 milioane euro), „pe seama comisioanelor mai mici din administrarea creditelor şi conturilor curente”.

Rezultatul net din tranzacţionare a scăzut cu 39,6%, până la aproape123 milioane lei (27,7 milioane euro), din cauza „activităţii mai reduse de tranzacţionare”.

Venitul operaţional a scăzut cu 16,8% până la 1.500,5 milioane de lei (337,4 milioane euro), „în special din cauza veniturilor nete din dobânzi mai reduse, şi a rezultatului din tranzacţionare mai scăzut”.

Mai multe credite „Prima Casă”

Reţeaua de sucursale a băncii „a generat volume noi de credite garantate mai ridicate cu 34% anual, respectiv o producţie nouă de credite „Prima Casă” în creştere anuală de 66%.

Soldul creditelor performante retail a fost de aproximativ 16,9 miliarde de lei, „în contextul unui volum al creditelor rambursate sau ajunse la maturitate mai mic decât al creditelor nou acordate”.

Portofoliul total de credite pentru locuinţe a crescut de la 9,45 de miliarde de lei la sfârşitul anului 2014, până la o valoare de 9,9 miliarde lei.

Portofoliul de credite nou acordate companiilor s-a ridicat la un miliard RON, în prima jumătate a anului, în timp ce volumul total al creditelor corporate performante s-a ridicat la aproximativ 11,9 miliarde de lei, cu jumătate de miliard mai mult la finalul anului 2014.

„Volumul de credite noi aprobate este din ce în ce mai ridicat, susţinut de un flux solid de afaceri noi de o calitate mai bună, în special pe segmentele de descoperit de cont,
capital de lucru şi finanţarea lanţurilor de aprovizionare.

„Aceste finanţări nou acordate în economie s-au coroborat cu distribuţia reuşită a produselor subsidiarelor BCR, incluzând fondurile Erste Asset Management, BCR Banca pentru Locuinţe şi BCR Pensii”.

Depozite  în scădere

Depozitele de la clienţi au fost în „uşoară scădere”, cu 1,5% (600 de milioane de lei) până la 39,3 miliarde de lei (8,78 miliarde euro) la 30 iunie 2015. Evoluţia pozitivă a depozitelor retail a fost compensată de o scădere sezonieră a depozitelor corporate.

„Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, în timp ce banca beneficiază de surse de finanţare diversificate, incluzând compania mamă”, spune raportul BCR.

Raportul de solvabilitate de 19,6% este aproape dublă faţă de cerinţele obligatorii ale Băncii Naţionale a României (min 10%). „De asemenea, Rata capitalului de
Rang 1+2 pe IFRS de 19,2% (Grup BCR), în martie 2015, arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group”.