BCR şi BRD vor amendarea rapidă a legislaţiei privind obligaţiunile ipotecare

Economica.net
03 12. 2012
prima_casa_4_banci_37391600

„Vorbim despre obligaţiuni corporatiste şi nu trebuie să excludem băncile. Este foarte important să ne uităm la stabilitatea şi echilibru pe termen mediu şi lung al bilanţului băncilor, care vor continua să fie principalul pod de finanţare. Este vorba de o împărţire a riscului între cei ce au surse stabile pe termene mediu şi lung (…) Avem absolută nevoie de o lege pe covered bonds care să devină cât mai rapid activă, pentru că, prin natura lor, nu vom asista la o canibalizare între covered bonds şi corporate bonds. Au o bază de activ complet diferită şi ar servi tuturor intereselor”, a spus vicepreşedintele BCR Sergiu Manea, la un seminar privind finanţarea economiei în lei sau valută, organizat la Banca Naţională a României.

La rândul său, vicepreşedintele BRD-Groupe Societe Generale Claudiu Cercel apreciază că, după ce se va închide perioada electorală, modificarea legislaţiei privind obligaţiunile cu suport credite ipotecare ar trebui să reprezinte o prioritate pentru autorităţi.

El a arătat că deşi mai multe bănci şi-au făcut programe de emisiuni MTN (Medium Term Notes) şi chiar au emis valori consistente, covered bonds ar putea aduce un volum mult mai semnificativ de lichiditate şi ar atrage resurse importante.

BRD a fost una dintre primele bănci din România care a emis obligaţiuni.

România este singurul stat din Uniunea Europeană în care nu s-au emis obligaţiuni ipotecare, iar de la începutul acestui an băncile se află în negocieri cu autorităţile de reglementare pentru modificarea legislaţiei în vigoare, care are anumite rigidităţi comparativ cu legislaţia de la nivel european.

Soldul obligaţiunilor ipotecare la nivel eruopean a urcat până la 1.700 de miliarde euro la finele anului trecut, iar cei mai mari emitenţi de obligaţiuni ipotecare sunt Spania, Danemarca, Germania, Marea Britanie, Franţa şi Suedia.

În cazul celor mai mari emitenţi de obligaţiuni ipotecare ponderea obligaţiunilor ipotecare în volumul creditelor ipotecare variază de la minimum 6% în Olanda la maximum 100% în Danemarca.

Băncile din România aveau în octombrie un portofoliu de credite pentru locuinţe în valoare cumulată de 37,2 miliarde lei (echivalentul a 8,3 miliarde euro la un curs de 4,5 lei/euro), din care 31 miliarde lei reprezentau împrumuturi în euro, 4,4 miliarde lei finanţări în alte valute şi 1,75 miliarde lei credite în lei.

Potrivit datelor BNR, creditele pentru locuinţe acordate de bănci au crescut de la finele anului 2008 şi până în prezent cu aproape 70%, în principal ca urmare a programului „Prima Casă”, prin care statul a garantat împrumuturile, iniţial cu 100%, iar ulterior cu 50%.